fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Culmea ipocriziei! Consilierii care cereau transparenţă au votat ca raportul privind viitorul spital municipal din Ploieşti să rămână în mare parte confidenţial

Citește Și

- Reclamă -
Consiliul Local Ploieşti a adoptat marţi o hotărâre legată de raportul întocmit de divizia de investiţii a Băncii Mondiale privind realizarea viitorului spital municipal, aceiaşi consilieri care acum câteva luni insistau pentru transparenţă hotărând acum ca documentul să fie publicat într-o variantă cenzurată, eliminând porţiunile care ar putea fi considerate confidenţiale de cei care l-au redactat.

În varianta iniţială, proiectul de hotărâre de Consiliu propunea aprobarea raportului realizat de IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, însă în timpul şedinţei a fost aprobat un amendament propus de un consilier PNL, prin care s-a decis ca forul legislativ doar să ia act de raport. Modificarea, aparent neînsemnată, pune administraţia locală în imposibilitatea de a face public raportul în integralitatea sa.

Dacă proiectul ar fi rămas în varianta iniţială, raportul odată aprobat devenea proprietatea municipalităţii, inclusiv în ceea ce priveşte proprietate intelectuală, ceea ce ar fi însemnat că nu mai exista niciun fel de confidenţialitate şi putea fi publicat integral, fiind asumat de autorităţile ploieştene. Acelaşi amendament a stabilit că „în vederea realizării dezbaterii publice şi aducerii la cunoştinţa cetăţenilor a proiectului, raportul menţionat va fi publicat pe site-ul Primăriei”, însă „se vor excepta de la publicare acele părţi/informaţii care, potrivit furnizorului, conţin date cu caracter confidenţial, informaţii comerciale privind terţi sau drepturi de proprietate intelectuală”.

- Reclamă -
Unde e transparenţa?

Ironia este că, în vară, cu ocazia şedinţei CL în care a fost dezbătut iniţial raportul, la care au participat şi reprezentanţii IFC, grupurile politice din Consiliul Local susţineau că o decizie de asemenea amploare nu poate fi luată altfel decât în mod transparent. Aceiaşi reprezentanţi ai PNL care marţi au propus şi votat pentru eliminarea unor informaţii din forma raportului care va fi publicată pe site-ul Primăriei transmiteau, în 27 iulie, un comunicat de presă în care insistau ca orice decizie privind construirea viitorului spital municipal de urgenţă din Ploieşti „să fie luată în deplină transparenţă”.

Aceeaşi poziţie era susţinută şi de consilierul George Botez, membru PSD la acea vreme, exclus din partid la scurt timp după şedinţa din iulie, care publica pe contul său de Facebook un mesaj în care îl acuza pe primar că ar ţine secrete documente legate de acest subiect.

Acum, în mod bizar, lucrurile par să se fi schimbat! Amendamentul controversat a fost aprobat, în şedinţa de marţi a CL, cu 19 voturi. Singurii care s-au abţinut au fost consilierii Robert Vîscan, de la PSD, Mihai Tonsciuc, Magdalena Trofin, ambii USR, Paul Palaş, de la ALDE, Bogdan Lupu şi Anca Agapie, ambii de la Pro România.

- Reclamă -

Prin acelaşi amendament, Consiliul Local i-a impus primarului ca, pe lângă varianta construirii spitalului prin parteneriat public-privat, conform detaliilor din raportul întocmit de IFC, să prezinte şi un „studiu comparativ” care să „analizeze, în condiţiile legii, toate variantele de finanţare identificate” pentru construirea spitalului.

Miercuri, după şedinţă, primarul Andrei Volosevici a dispus, potrivit unor surse din administraţia locală, ca viceprimarul Daniel Nicodim, de la PNL, să analizeze raportul şi să decidă, până vineri, care sunt fragmentele considerate confidenţiale şi care sunt cele care vor putea fi publicate.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Se surpă Slănicul. O alunecare de teren pune în pericol blocurile din zona centrală

Situație alermantă în Slănic. În această dimineață, o alunecare de teren a afectat drumul județean DJ 102, chiar în...
Sari la conținut