Un bătrân din localitatea Cocorăștii Mislii a fost păcălit de un bărbat de 35 de ani, care l-a convins să-i împrumute 500 de lei, pentru a achita o presupusă datorie.
Bărbatul în vârstă de 67 de ani a fost abordat, pe data de 24 august, în piața din Câmpina, de tânărul care i-a spus că locuiește în același sat, că îl cunoaște și i-a cerut 500 de lei pentru a achita o presupusă datorie.
Bătrânul s-a lăsat convins, iar cei doi au stabilit să se întâlnească ulterior, pentru returnarea banilor.
Evident, acest lucru nu s-a întâmplat.
Polițiștii au reușit însă să-l identifice pe tânăr. Luni, 14 septembrie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
„În fapt, la data de 24 august a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat domiciliat în comuna Cocorăștii Mislii, despre faptul că, în jurul orei 13:30, în timp ce se afla în zona Pieței Centrale din municipiul Câmpina, un bărbat i-ar fi solicitat suma de 500 de lei sub pretextul că este o veche cunoștință și are de achitat o datorie.
Pentru restituirea sumei împrumutate, cei doi bărbați ar fi trebuit să se întâlnească ulterior într-un loc stabilit, însă, persoana bănuită de comiterea faptei nu a mai revenit.
În urma cercetărilor efectuate, ieri, 14 septembrie a.c., polițiștii au reușit identificarea persoanei, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani din comuna Chiojdeanca.
Tot ieri, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova..
buna ziua as dori daca se poate sa imi spuneti numele escrocului din Chiojdeanca,as dori sa stiu daca se numeste Bajenaru Gabriel.