Foto cu caracter ilustrativ

Miercuri seară. Orele 22 trecute fix. Zona de centru, mai exact lângă Hotel Prahova. Pentru că nu am ce comparații să fac, o spun de-a dreptul: mirosea a căcat. A fecale, a materie sulfuroasă care-ți muta nasul, îți făcea ochii să lăcrimeze, te speria și te revolta în același timp. O doamnă dădea să coboare dintr-o mașină. A deschis ușa și am auzit, ”Doamne ce oribil! Miroase a căcat în orașul ăsta.” Nu m-am uitat la numerele mașinii, dar se prea poate să nu fi fost de Prahova. Încă niște turiști fericiți. Ce bine ar fi fost să poți fotografia mirosul. Ieșea poză de Pulitzer.

Ar trebui să facem festivalul căcatului. Care să fie sponsorizat de rafinăriile din jurul Ploieștiului. Măcar ne-am distra că tot e sport mondial mâncatul de căcat. De la politicieni și până la autoritățile care ne asigură că în oraș calitatea aerului e așa de bună că în curând Ploieștiul va fi cunoscut precum capitala mondială a vindecărilor miraculoase de boli de plămâni. Da, sigur că da. Iar marmota învelea căcatul în poleială.

Să ne ținem de nas și să judecăm drept: trăim și respirăm într-unul dintre cele mai poluate orașe din țară. Și se pare că ne place. Că altfel nu înțeleg cum de ne lăsăm gazați aproape în fiecare seară de entități necunoscute și a doua zi zburdăm veseli de parcă am trăi în Zona Crepusculară sau Triunghiul Bermudelor. Probabil așteptăm până în momentul când vom circula prin oraș cu butelii de oxigen la purtător ca să putem respira. Iar apoi poate să miroasă în oraș și a slănină stricată cu balegă de vacă, n-o să mai pese nimănui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here