fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Cum au reacționat Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu după decizia CEx de excludere din PSD

Citește Și

- Reclamă -

Comitetul Executiv al PSD a votat luni pentru excluderea din partid a lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, iar aceştia au anunţat că vor contesta decizia. Adrian Ţuţuianu a declarat că aceasta este o greşeală majoră, în timp ce Marian Neacşu a spus că i se pare o „execuție publică”.

Marian Neacşu a spus că nu au primit nicio explicaţie pentru excludere, iar Adrian Ţuţuianu a remarcat faptul că excluderea are loc la exact 20 de ani de la momentul intrării sale în PSD.

- Reclamă -

„Bineînţeles că vom face contestaţie, pentru că este o execuţie publică fără niciun sens, nu ni s-au adus niciun fel de acuzaţii, afirmaţii fără niciun fel de temei. Am devenit, pe nepusă masă, şi trădătorii partidului, şi oameni care negociau pe ascuns cu altcineva. E interesant cum am ajuns să trec dintr-o extremă în alta”, a declarat Marian Neacşu.

La rândul său, Adrian Ţuţuianu a spus că este „un moment dificil”, dar pe care-l anticipa.  „Cred că este o greşeală majoră şi cred că decizia de astăzi nu face altceva decât să arate că, în PSD, este sancţionat delictul de opinie. Eu m-am exprimat în cadrul partidului cu ceea ce am avut de reproşat şi conducerii partidului, şi Guvernului. (…) Cred că PSD se îndreptă într-o direcţie greşită şi mai cred că un vot nu înseamnă că cei care au pierdut, cum suntem noi, nu au dreptate. Rămâne ca timpul să arate dacă noi am avut dreptate sau cei care au votat excluderea noastră”, a afirmat Adrian Ţuţuianu, la finalul şedinţei CEx.

„Cred că partidul a făcut o mare greşeală astăzi, poate cea mai mare greşeală pe care a făcut-o conducerea partidului astăzi. Eu sunt lângă doi colegi care au muncit în acest partid, care au merite deosebite. Niciodată nu au avut o acţiune împotriva Partidului Social Democrat şi, de aceea, eu chiar sunt lângă ei şi consider că e o mare greşeală”, a afirmat și vicepremierul Paul Stănescu, al cărui nume era vehiculat alături de al celor doi ca fiind și el un posibil exclus, dar până la urmă a scăpat de sancțiune. În schimb, potrivit informațiilor Digi24, el ar urma să fie scos din guvern.

- Reclamă -

Paul Stănescu a făcut această declaraţie alături de Adrian Ţuţuianu şi de Marian Neacşu, ieșind din CEx la scurt timp după ce aceștia părăsiseră la rândul lor şedinţa Comitetului Executiv al PSD, în care s-a decis excluderea lor. Întrebat dacă se aşteaptă să fie următoarea „victimă” la viitoarea şedinţă a Comitetului Executiv, Paul Stănescu a replicat: „Nu am nicio problemă”.

„Noi am fost şi vom rămâne – nu vom mai rămâne – soldaţi credincioşi şi serioşi ai partidului. Nu o să luptăm împotriva partidului. Asta este o problemă (n.r. – excluderea) pe care o vom analiza noi şi colegii noştri, dacă vor mai fi alături de noi, şi vom lua deciziile corespunzătoare”, a arătat Marian Neacşu.

La rândul său, Adrian Ţuţuianu afirmă că acesta este un moment dificil, care era însă de anticipat. „Iată că după 20 de ani s-au găsit nişte colegi să-mi spună că n-aş fi servit corespunzător interesele acestui partid. (…) Cred că este o greşeală majoră şi cred că decizia de astăzi nu face altceva decât să arate că în PSD este sancţionat delictul de opinie. Eu m-am exprimat în cadrul partidului cu privire la ceea ce am avut de reproşat şi conducerii partidului, şi Guvernului. N-am văzut astăzi decât, aşa, timid pe cineva să condamne faptul că un om este înregistrat în interiorul PSD şi acele discuţii care sunt, până la urmă, într-o structură de partid sunt aduse în piaţa publică de oameni care sunt interesaţi să strice lucrurile într-o organizaţie. În al doilea rând, nu mi-am propus niciodată să ascund anumite lucruri care nu merg”, a explicat senatorul PSD care este poziţia sa.

„Şi mai cred că un vot nu înseamnă neapărat că cei care au pierdut, cum suntem noi astăzi, nu au dreptate. Rămâne ca timpul să arate dacă noi am avut dreptate sau cei care au votat astăzi pentru excluderea noastră. Vom contesta – sunt căile statutare, comisie de etică, congres şi, potrivit CCR, în justiţie. (…) A vorbi despre problemele unui partid nu înseamnă a fi împotriva partidului; niciodată – nici eu, nici domnul Neacşu, nici altcineva din grupul de contestatari – nu am sprijinit vreo acţiune împotriva PSD”, a adăugat Adrian Ţuţuianu.

- Reclamă -

Sursa: www.digi24.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Minori reținuți pentru că au tâlhărit o femeie

Doi minori au fost reținuți de polițiști, fiind acuzați de tâlhărie calificată și instigare la tâlhărie calificată.Cei doi minori,...
Sari la conținut