fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Cum a fost pedepsit un scandalagiu din Prahova care și-a arătat părțile intime unor polițiști

Citește Și

- Reclamă -

Judecătorii din Sinaia au decis ca un bețivan din Comarnic, găsit vinovat pentru ultraj și ultraj contra bunelor moravuri pentru că și-a expus părțile intime în fața unui echipaj de poliție, să meargă să muncească pentru două luni la biblioteca din oraș sau la casa de cultură. Sentința dată de instanță pe 8 decembrie 2022 nu este definitivă.

Dănuț Constantin D., un individ cunoscut în Comarnic pentru ieșirile sale mai ales atunci când consumă băuturi alcoolice, a avut un conflict cu un echipaj de poliție în seara zilei de 20 august 2022. Omul, băut bine, a ieșit pe stradă să facă scandal, monent în care a fost observat de patrula poliției. Cei doi agenți au oprit mașina în dreptul scandalagiului și au încercat să-l potolească, doar că dialogul între cele două părți a escaladat. Bețivanul a început să înjure, să amenințe, să arunce cu pietre înspre polițiști, pentru ca în cele din urmă să aducă din curte un topor cu care s-a îndreptat amenințător către cei polițiști. A fost momentul în care omul legii a decis să scoată pistolul și să-l îndrepte către bărbatul băut care deja devenise periculos. Speriat de arma îndreptată înspre el, bețivanul s-a retras în curte, doar că în drumul său s-a dezbrăcat și și-a expus părțile intime în fața polițiștilor, gestul fiind făcut pe domeniul public, întreaga scenă fiind filmată de către agenți.

După acest episod, Dănuț Constantin D. nu s-a potolit. A sunat la numărul unic de urgență 112 și a continuat să înjure poliția din Comarnic, amenințând totodată ca va comite și o crimă. Când poliția a revenit în dreptul casei lui, bărbatul, de data aceasta însoțit de un alt membru al familiei sale, a ieșit din nou cu toporul pe stradă lovind amenințător în gard. În plus i-a spus polițistului că îi va da foc casei.

- Reclamă -

Pentru comportamentul său agresiv, Dănuț Constantin D. s-a ales cu dosar penal pentru ultraj și ultraj contra bunelor moravuri, cauza judecându-se la Judecătoria Sinaia.

Bărbatul a fost condamnat la un an și o lună de închisoare cu suspendare și doi ani de zile termen de supraveghere, perioadă în care va trebui să muncească timp de două luni în folosul comunității fie la biblioteca din Comarnic, fie la Casa de Cultură din același oraș. În plus, va trebui să plătească și daune morale în valoare de 2000 de lei polițistului amenințat.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut