- Reclamă -
Istoria ţinuturilor noastre începe cam din 512 înainte de Christos – după Herodot.
După primii locuitori, şciţii şi agatîrşii, menţionaţi în izvoarele istorice ca două popoare barbare şi nomade au venit geţii şi dacii care s-au contopit şi au format un stat monarhic, format din 12 triburi.
După cucerirea Daciei de către romani (106 e.n.), viaţa socială a Daciei romane s-a împărţit în următoarele clase:
– Cetăţeni romani – aveau toate drepturile;
– Locuitorii municipiilor – aveau drepturi limitate;
– Peregrinii (băştinaşii) – care au devenit cetăţeni romani în urma decretului dat de împăratul Caracall în anul 212;
– Sclavii sau robii
După cucerirea Daciei de către romani (106 e.n.), viaţa socială a Daciei romane s-a împărţit în următoarele clase:
– Cetăţeni romani – aveau toate drepturile;
– Locuitorii municipiilor – aveau drepturi limitate;
– Peregrinii (băştinaşii) – care au devenit cetăţeni romani în urma decretului dat de împăratul Caracall în anul 212;
– Sclavii sau robii
Din punct de vedere administrativ, Dacia avea trei feluri de așezăminte:
![]()
– Coloniile – formate numai din cetaţeni care aveau toate drepturile.
– Municipiile – aşezăminte cu mai puţine drepturi în comparaţie cu coloniile deoarece erau considerate cetăţi străine care totuşi, aveau anumite drepturi în schimbul serviciilor prestate;
– Satele – erau locuite de populaţia autohtonă.
– Municipiile – aşezăminte cu mai puţine drepturi în comparaţie cu coloniile deoarece erau considerate cetăţi străine care totuşi, aveau anumite drepturi în schimbul serviciilor prestate;
– Satele – erau locuite de populaţia autohtonă.
Funcţionarul cu cel mai înalt grad în Dacia care era considerat un reprezentant al împăratului de la Roma, se numea pro-consule Trium Daciarum. El era ajutat în administrarea provinciei de 3 procuratores, câte unul de fiecare subîmpărţire. Aceşti „procuratores” aveau îndatorirea de a strânge dările şi de a repartiza cheltuielile. Ei erau ajutaţi de un corp întreg de funcţionari fiscali. Dările percepute de la locuitorii din Dacia erau la fel ca cele percepute de pe tot cuprinsul Imperiului Roman şi erau de două feluri , directe sau indirecte.
Impozitele directe erau:
a) Tributum soli, adică darea funciară asupra proprietăţilor imobiliare. Impozitul era aşezat nu pe venit, ci pe capitalul la care imobilul era evaluat, adică valoare avenală la care se percepea impozitul restrictiv, de obicei 1% pe an;
b) Tributum capitis, care era darea pe cap de locuitor şi era platită numai de cei care nu plăteau darea funciară; în afară de aceste două dări, locuitorii mai erau obligaţi la anumite munci sau servicii numite vectigalia.
Impozitele indirecte erau:
a) Darea numită vicisima heraditatum, care era a 20-a parte din moştenire adică 5%.
b) Darea de sclavi numită vicesima liberatum
c) Taxele vamale numite potaria.
- Reclamă -
