fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Cum poţi transmite în timp real sesizări către Primărie, prin Ploieşti City App

Citește Și

- Reclamă -
Primăria Ploieşti a lansat oficial aplicaţia City App dedicată municipiului, care poate fi descărcată gratuit pe dispozitivele mobile şi oferă informaţii despre evenimentele publice, parcuri, taxe şi impozite locale sau parcări, dar şi o secţiune unde pot fi semnalate probleme sau incidente.

În timpul conferinţei de lansare a aplicaţiei, primarul Andrei Volosevici a insistat pe comunicarea dinspre cetăţeni spre autorităţi, explicând că aplicaţia oferă posibilitatea de semnalare şi, automat, de rezolvare rapidă a unor probleme, inclusiv pe linia de ordine publică.

„Logica este foarte simplă, aşa lucrez în Ploieşti, îmi doresc mai multe variante de a verifica eventuale probleme care apar sau anumite lucruri care nu se întâmplă cum ar trebui. De exemplu, între orele 2.30 şi 4.00 dimineaţa, Poliţia Locală are obligaţia ca, pe lângă circuitul obişnuit pentru patrulare, să meargă pe străzi şi pentru a vedea dacă lucrurile sunt în regulă la nivelul activităţii operatorului de curăţenia căilor publice, singurul operator de care răspunde Primăria, şi anume Blue Planet. La ora 4.15, maxim 4.30, eu am pe telefon raportul lor, care ar trebui să fie dublat şi de cei care lucrează la Regia Autonomă de Servicii Publice, iar atunci vedem cum facem lucrurile de maniera încât la 5.30 – 6.00 totul să fie în regulă. Aceeaşi dispoziţie o are şi TCE, care, în momentul în care observă situaţii legate de curăţenia căilor publice şi nu numai are obligaţia să anunţe dispeceratul. Peste aceste lucruri, există acest City App, care ne oferă mult mai multe oportunităţi şi o comunicare rapidă a problemelor care sunt în Ploieşti, pe diverse teme, că vorbim de infrastructură, infrastructură şcolară, curăţenie, acest program ne ajută ca în timp foarte rapid să fie puşi în temă directorii şi să aibă reacţii”, a explicat primarul Andrei Volosevici.

- Reclamă -

„Rog public cetăţenii să intre în aplicaţie şi să ne informeze, pentru a putea avea o reacţie rapidă pentru confortul ploieştenilor”, a conchis primarul.

Ploieşti City App a fost lansată oficial astăzi, după ce în ultimele săptămâni s-a aflat în probe, fiind deja disponibilă în magazinele de aplicaţii. Ea a fost elaborată, în urma unei licitaţii, de firma Eventya, care a mai realizat aplicaţii similare şi pentru municipiile Sibiu, Timişoara, Galaţi sau Piatra Neamţ. Contractul a avut o valoare de 50.000 de lei şi include licenţa pe o perioadă de cinci ani.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

DNA a prelungit controlul judiciar pentru Iulian Dumitrescu, candidat la un nou mandat la șefia CJ Prahova

Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al...
Sari la conținut