O bijuterie situată în centrul Ploieștiului, la parterul clădirii unde a funcționat fostul Pub Doroftei, a fost jefuită ziua în amiaza mare. Hoții au tăiat cu polizorul mai întâi un perete exterior, apoi două seifuri, au declanșat alarma de trei ori, dar nimeni nu s-a prins că bijuteria este atacată.
Firma de pază a intervenit de fiecare dată când s-a declanșat alarma, dar fără să observe ceva suspect. Cinci kilograme de bijuterii din aur de 14 k au fost furate atunci. O greșeală banală făcută de cei patru hoți a dus la prinderea lor într-un timp record.
De ce au ales hoții să dea atacul pe timpul zilei
Jaful la bijuteria din centrul Ploieștiului a avut loc în data de 5 iunie 2022. Era weekend, iar programul magazinului se termina la ora 14.00. Hoții au ales special acea zi. Atacul trebuia dat pe timpul zilei pentru ca zgomotul făcut de uneltele folosite să fie mascat de cel al străzii.
Studiaseră timp de o lună amplasamentul, programul angajaților, căile de acces, camerele de supraveghere și culoarele de scăpare. Stabiliseră că nu vor putea intra în incinta bijuteriei pe ușa principală. Fațada magazinului era acoperită în întregime cu un rulou metalic, iar forțarea acestuia ar fi ridicat cu siguranță suspiciuni.
Tot studiind zona, hoții au descoperit că lipit de bijuterie este un mic spațiu comercial nefuncțional la acel moment, mascat de un pasaj pietonal care le oferea inclusiv loc de refugiu. Au forțat fără probleme ușa de tip PVC a respectivului spațiu și au tăiat cu un flex peretele comun cu cel al bijuteriei. Tot cu flexul au tăiat și seifurile de unde au furat 4,8 kg de bijuterii din aur în valoare de 1.325.340 lei.
Prada au ascuns-o într-o geantă de voiaj, au ieșit pe aceeași ușă pe care au intrat și s-au refugiat în mașina parcată strategic în apropiere. Totul s-a întâmplat ziua, în jurul orelor 18.00 și nimeni nu a văzut. Nici măcar echipa de la firma de pază care a intervenit de trei ori, de fiecare dată când hoții au declanșat alarma, dar fără să sesizeze ceva suspect.
Este povestea pe scurt a jafului, în spatele acestei lovituri, rușinoase pentru autorități, ascunzându-se o întreagă strategie descoperită de către polițiștii care au făcut ancheta.
O greșeală în timpul pregătirii jafului a condus echipa de anchetatori către hoți.
Pregătirea a demarat la începutul lunii mai. Zile la rând, hoții s-au tot fâțâit prin zona străzilor Kutuzov și Jurnalist Gabi Dobre, prin pasajul pietonal de lângă fostul Pub Doroftei, au cercetat ușile, ieșirile de urgență. Reveneau la obiectiv în aceeași zi de mai multe ori, de fiecare dată schimbându-se de haine chiar în mașină. Când se apropiau, își acopereau capul cu șepci sau cu gluga hanoracului și evitau contactul direct cu camerele de supraveghere.
Jaful fusese programat la o altă dată, anterior zilei de 5 iunie 2022, doar că atunci s-au speriat de prezența unei camere stradale pe care o rataseră în timpul documentării și au decis să amâne pentru a pregăti atacul mai bine.
În ziua în care atacul s-a concretizat, hoții au declanșat din greșeală alarma bijuteriei de trei ori (14:31:23, 16:42:51 și 17:41:38) și de fiecare dată au părăsit incinta bijuteriei în fugă. S-au retras pentru puțin timp, astfel încât să poată vedea ce măsuri ia echipa de intervenție a firmei de pază.
Când zona era din nou sigură, hoții reveneau cu tupeu și-și continuau treaba comunicând în permanență între ei cu ajutorul unor stații de emisie-recepție. În rechizitoriu se arată că echipa firmei de pază verifica ”superficial” obiectivul și, pentru că nu observa nicio mișcare suspectă în magazin, se retrăgea.
Furtul bijuteriilor a fost anunțat la poliție în dimineața zilei de 6 iunie 2022, atunci când angajații au revenit la serviciu. O anchetă uriașă a început atunci. Era al doilea jaf de bijuterii din Ploiești, iar autorii primului atac nu au fost prins nici până în ziua de astăzi.
Rovinieta care a dat de gol hoții
Au fost vizionate ore de imagini surprinse de camerele de supraveghere din zona bijuteriei jefuite, iar polițiștii care s-au ocupat de caz au stabilit că un Citroen Xsara albastru, înmatriculat în București, a fost parcat suspect de des în zona magazinului vizat, inclusiv în ziua în care s-au declanșat alarmele. Această mașină a fost verificată la CNAIR și așa au aflat polițiștii că posesorul autoturismului cumpărase rovinietă dintr-o benzinărie din Ciolpani cu doar câteva zile înainte de jaful dat la Ploiești, Ulterior a fost stabilit anturajul proprietarului Citroenului și traseele pe care mașina le parcursese în Prahova. Hoții au fost ”dibuiți” rapid cu ajutorul DEPABD, Image Track (baza de date și fotografii a Poliției Române.) Unul dintre ei, Ionel Sîrmache, era client vechi al polițiștilor.
Au fost prinși și trimiși în judecată în data de 18 iulie 2022, la o lună de la comiterea jafului, iar pe 6 ianuarie 2023 au fost condamnați trei dintre ei, iar un al patrulea și-a primit pedeapsa pe 1 septembrie 2023.
Sentințele:
Nucu Alin Nicolae şi Brănescu Dumitru Cătălin au fost condamnați, prin sentințe definitive, fiecare la 6 (şase)ani, 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) de zile, iar Sîrmache Ionel a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare. Cel de-al patrulea hoț, prins mai târziu întrucât a reușit să fugă în Germania, a fost condamnat la 4 ani de închisoare, decizia în cazul acestuia din urmă nefiind definitivă.
FOTO: ziarulincomod.ro