fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Cum a strâns un proxenet 500.000 de euro cu o singură prostituată

Citește Și

- Reclamă -
Judecătorii l-au condamnat pe un bărbat de 37 de ani, membru al unui temut clan interlop, la închisoare cu executare pentru proxenetism, spălare de bani şi ameninţare, confiscându-i o vilă, mai multe maşini de lux, dar şi peste 130.000 de euro, toate obţinute din exploatarea sexuală a unei tinere.
Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe Neculai Sefer (37 de ani), membru al unui temut clan interlop din Galaţi, pe 11 mai, la 4 ani de închisoare cu executare pentru proxenetism, spălare de bani şi ameninţare. Judecătorii au schimbat încadrarea juridică a uneia dintre faptele reţinute în sarcina proxenetului, din şantaj în ameninţare, şi l-au achitat de acuzaţia de înşelăciune.

Instanţa l-a obligat pe Sefer să îi plătească singurele sale victime, Emilia Vieru (fostă Midoi), daune morale de 30.000 de lei şi a confiscat în folosul statului o vilă pe Faleza Dunării, cu o suprafaţă de 146 de metri pătraţi şi garajul aferent, un autoturism, marca Volkswagen, un autoturism, marca BMW, seria 7, dar şi suma de 133.000 de euro, toate obţinute din exploatarea sexuală a tinerei amintite.

Decizia Tribunalului nu este definitivă. Proxenetul Neculai Sefer face parte din temutul grup interlop Sefer, ai cărui membri sunt specializaţi în traficul de carne vie, dar sunt implicaţi şi în alte „afaceri”, cum ar fi înşelăciuni prin metoda „Accidentul”, contrabandă cu ţigări, tâlhării şi furturi.

- Reclamă -

În dosarul de faţă, Neculai Sefer este acuzat de procurori că a strâns o jumătate de milion de euro din exploatarea unei prostituate de lux (cu care a trăit o vreme şi în relaţii de concubinaj), pe care a plasat-o câtorva persoane foarte bogate din Anglia, în perioada 2009-2013. Pe lista fetei, care şi-a început „cariera” internaţională imediat după împlinirea vârstei de 18 ani, exista şi un magnat indian, care a achitat pentru serviciile prestate de-a lungul a doi ani nu mai puţin de 250.000 de euro.

„Iniţial, faţă de acest inculpat în anul 2012 s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, iar în 3 iunie 2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru infracţiunile de proxenetism şi şantaj. În perioada 2009 – 2013, inculpatul Sefer Neculai a determinat persoana vătămată M.E. să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi din Anglia, pe care i-a cunoscut în timp ce lucra la un club de noapte. În această modalitate s-a obţinut suma de 387.346 euro şi 442.598 lei”, a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Potrivit anchetatorilor, cea mai mare parte din bani a fost cheltuită de Neculai Sefer pentru a duce o viaţă luxoasă.  El şi-a cumpărat trei autoturisme de lux şi proprietăţi imobiliare pe strada Tecuci din Galaţi şi într-o zonă exclusivistă de pe Faleza Dunării, unde este vecin cu o serie de oameni de afaceri importanţi şi cu câţiva şefi din administraţia judeţului.

- Reclamă -

Pentru a rămâne unicul proprietar al vilei de la malul fluviului (care fusese construită în coproprietate cu M.E.), proxenetul şi-a silit concubina-prostituată, sub ameninţarea bătăii, să meargă la notar pentru a-i dona partea ei din vilă. „În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, aceasta a fost săvârşită în decembrie 2012, când inculpatul a constrâns-o prin ameninţare şi exercitatea de violenţe pe partea vătămată. S-a încheiat un contract de partaj voluntar autentificat de un notar public, prin care aceasta a donat cota sa de o jumătate din imobil, în valoare de 442.598 lei, din dreptul de proprietate asupra unui imobil”, explică procurorii

sursa: stirilazi.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut