fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Cum vor fi modificate două ieșiri din Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Ieşirile din municipiul Ploieşti spre Valea Prahovei şi Buzău ar urma să fie reconfigurate în următoarea perioadă, cu şanse mari ca, până la finele acestui an, aceste intersecţii să fie modernizate.

Unul dintre aceste proiecte, pregătit de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, vizează zona centrelor comerciale din nordul Ploieştiului şi, conform planurilor, intrarea în giratoriul de la Metro va fi interzisă pentru maşinile care circulă pe direcţia Sinaia-Ploieşti, urmând ca accesul rutier să se facă printr-un alt sens giratoriu, care urmează să fie construit pe DN 1, puţin mai la sud, în dreptul benzinăriei Lukoil.

- Reclamă -

Practic, prin această măsură, ar fi desfiinţată una dintre cele mai periculoase intersecții din Prahova, scena a numeroase accidente grave petrecute în ultimii ani. Asta ca să nu mai vorbim despre faptul că este imposibil ca, o dată la trei-patru zile, aici să nu se producă măcar un eveniment rutier minor. De altfel, semnele acestora nu dispar niciodată de pe carosabil, unde se găsesc constant ba bucăți din barele de protecţie, ba cioburi sau alte rămăşiţe ale autoturismelor lovite.

Pentru şoferii care vin pe DN 1 dinspre Valea Prahovei şi vor să facă stânga spre Ploieşti, CNAIR va amenaja un nou sens giratoriu, în dreptul benzinăriei Lukoil, acolo unde în prezent există o intersecţie în „T” de asemenea foarte periculoasă. Informaţiile sunt că această nouă intrare ar putea deveni funcţională până la finele acestui an, cu toate că acestea pot fi privite cu reticenţă, ţinând cont că multe dintre termenele anunţate de reprezentanţii CNAIR în trecut pentru proiecte similare nu s-au respectat.

Câteva sute de metri mai la sud există un alt „punct negru” de pe DN 1, cunoscut pentru numărul mare de accidente rutiere grave petrecute în ultimii ani. Ne referim la intersecţia drumului naţional cu DJ 101I, şosea care asigură ieşirea din Ploieşti spre satul Buda. Şi pentru această zonă există un plan de reconfigurare, pregătit de data aceasta de Consiliul Judeţean, care anunţa încă de la finalul anului trecut că intenţionează să amenajeze aici un pasaj suprateran, prevăzut cu bretele de acces. Concret, noul pod ar urma să treacă peste drumul naţional, permiţând un acces rapid pentru cei care circulă pe direcţia Ploieşti-Buda şi viceversa.

- Reclamă -

Giratoriu pe Centura de Est

O altă intersecţie importantă de la periferia Ploieştiului urmează să fie modernizată în acest an, de data aceasta în estul municipiului, la ieşirea spre Bucov şi, mai departe, spre Buzău, în baza unui proiect pregătit de Primărie.

De departe unul dintre cele mai penibile din ţară, lăsând senzaţia unui obiectiv improvizat din borduri şi bidoane de plastic, sensul giratoriu situat la ieşirea din Ploieşti spre Buzău, pe strada Ştrandului, la intersecţia cu DN 1A, ar putea fi modernizat în 2017. Conducerea Primăriei Ploieşti anunţă că obiectivul este prins în lista de investiţii pe anul în curs.

În ciuda gafei memorabile a reprezentanţilor Direcţiei Tehnic-Investiţii din Primăria Ploieşti, care au trimis cu întârziere către Ministerul Dezvoltării propunerile de proiecte pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, autorităţile încă mai speră că acest obiectiv de investiţii ar putea primi finanţare prin PNDL.

- Reclamă -

„Dacă reprezentanţii CNAIR se ocupă de ieşirea din nordul Ploieştiului, noi am început demersurile pentru modernizarea sensului giratoriu aflat la ieşirea spre Bucov, în dreptul Centurii de Est a Ploieştiului. Am fost pe teren, aşteptăm să vedem condiţiile în care putem interveni. Luăm în calcul două variante pentru finanţarea lucrărilor, fie prin PNDL, fie din bugetul local. Dorinţa noastră este să rezolvăm cât mai repede această situaţie”, a declarat George Pană, viceprimarul municipiului Ploieşti.

Sursa: www.telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut