fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

De când Marian Iorga este la comanda Poliției Prahova, avem cea mai defectuoasă comunicare din istoria Inspectoratului. FOTO

Citește Și

- Reclamă -

Marian Iorga este noul comandant al Poliției Prahova, din data de 30 aprilie, după ce în trecut a fost șef al Poliției Călărași și al mai multor structuri importante ale Poliției Capitalei (citește detalii aici).

Cariera lui Marian Iorga nu a fost lipsită de scandaluri. Presa locală din Călărași a vorbit în repetate rânduri despre legăturile lui Iorga cu șefii lumii interlope din județ, despre implicațiile acestuia în politică și chiar și despre polițiste care susțin că au fost agresate sexual de comisarul șef Marian Iorga sau promovate pentru relația pe care o aveau cu acesta. Liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) Dumitru Coarnă i-a făcut plângere la DNA și a acordat un interviu ziarului Incomod despre Marian Iorga. Citește interviul aici!

- Reclamă -

Încă de când a venit în funcție, într-o discuție telefonică cu un reporter al publicației noastre, Marian Iorga i-a spus că urmează să schimbe ofițerii de la Biroul de Presă și că va numi două femei, dintre care una detașată din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Lucru care s-a și întâmplat, Marian Iorga și-a numit două noi purtătoare de cuvânt, una din cadrul Poliției Prahova, Georgiana Bucur, iar cealaltă detașată din cadrul IGSU, Lavinia Maria Radu, unde a lucrat anterior tot în cadrul departamentului de comunicare.

A organizat apoi o întâlnire cu presa, pentru ca reprezentanții mass-media să facă cunoștință cu el și cu noile purtătoare de cuvânt. În ziua respectivă, ziarul Incomod a publicat un articol despre faptul că Marian Iorga, în calitate de șef al Poliției Prahova, a fost amendat de instanță. Detalii aici! Pentru ilustrarea articolului, jurnaliștii Incomod au folosit o fotografie din timpul întâlnirii oficiale cu Marian Iorga în timpul căreia nu a purtat pentru o perioadă mască de protecție.

- Reclamă -

La scurt timp după ce conferința s-a încheiat, unul din reporterii ziarului a fost sunat de Georgiana Bucur care i-a transmis că „domnul inspector șef nu are o problemă cu articolul, dar că ne roagă să schimbăm fotografia”. Reporterul i-a explicat că poza nu va schimbată, întrucât a fost realizată în cadrul unei întâlniri organizate chiar de către Marian Iorga și că, oricum, este irelevant dacă acesta este de acord cu poza sau cu subiectul, întrucât deciziile privind subiectele care se publică în ziar sunt luate doar de către redacție.

Ulterior, surse din Poliția Prahova ne-au explicat că Marian Iorga organizase conferința fără acordul șefilor de la Inspectoratul General al Poliției Române care aflaseră astfel de întâlnire și, mai mult decât atât, problema cu fotografia era că Iorga nu purta mască de protecție, fapt care atrăsese nemulțumirea IGPR.

Din acel punct, comunicarea prin Biroul de Presă cu reprezentanții mass-media a devenit cea mai defectuoasă din istoria Poliției Prahova, lucru sesizat și de colegii noștri din alte redacții.

Noul Birou de Presă a mers atât de departe încât nu ne-a răspuns la solicitări. Un exemplu extrem de relevant este acela când un reporter a solicitat un punct de vedere referitor la un scandal din municipiul Ploiești, a trimis Biroului de Presă imagini video cu momentul altercației fizice (vezi video aici) și informații complete privind locația și ora incidentului. Purtătorul de cuvânt Lavinia Radu nu a formulat niciun răspuns în ziua respectivă, astfel că ziarul Incomod n-a avut de ales decât să publice imaginile fără un punct de vedere din partea Poliției, așa cum ar fi fost firesc și cum cer regulile deontologice.

- Reclamă -

Ulterior, a doua zi, Lavinia Radu a trimis un comunicat referitor la incident către toată presa, amestecat cu informații despre alte evenimente, fără a-i preciza reporterului că este vorba despre informația solicitată. Mai mult decât atât, reporterul nostru nici nu avea cum să își dea seama că este vorba despre informațiile solicitate, întrucât pe imaginile trimise la Biroul de Presă se vedea clar că a fost vorba de o bătaie, iar Biroul de Presă vorbea în comunicat despre o „altercație verbală”. Faptul că a trimis comunicatul la toată presa poate fi pus, până la un anumit punct, pe seama lipsei de experiență întrucât cel mai probabil după publicarea imaginilor și alte redacții au solicitat punct de vedere, iar purtătoarea de cuvânt nu s-o fi gândit să respecte exclusivitatea pe care Incomod a avut-o pe subiect.

Dar a doua zi când reporterul a revenit cu solicitarea să i se furnizeze un punct de vedere, Lavinia Radu i-a răspuns sec că s-a emis un comunicat. Când reporterul i-a atras atenția că în imagini se vede clar că a fost vorba de o bătaie, nu de o altercație verbală, cum susține poliția, Lavinia Radu s-a rezumat la a-i răspunde să recitească comunicatul, lucru pe care îl considerăm lipsă de respect și chiar bătaie de joc. În condițiile în care bătaia era mai mult decât evidentă din imaginile video, faptul că Poliția vorbește despre o altercație verbală înseamnă fie că minte, fie că, pentru a nu da rău în statistici, încearcă să încadreze scandalurile cu loviri la amenințări verbale.

 - Ziarul INCOMOD
Click pentru a mări imaginea

Un alt exemplu este acela când, din nou, un subiect despre care un reporter Incomod solicitase în exclusivitate informații a fost trimis la toată presa. Reporterul a încercat să-i explice că fiecare redacție are surse, iar exclusivitățile sunt rezultatul muncii fiecăruia și că acest lucru este corect să fie respectat. Nefiind prima dată când nu se respecta exclusivitatea, pentru a rezolva problema pe viitor reporterul i-a spus că nu va avea de ales și se va adresa Biroului de Presă al IGPR. Lavinia Radu a interpretat explicațiile reporterului nostru despre o amenințare și a răspuns că „nu reacționează la astfel de amenințări”.

 - Ziarul INCOMOD
Click pentru a mări imaginea

Chiar în această dimineață, 28 august, un reporter al ziarului Incomod i-a solicitat purtătorului de cuvânt Georgiana Bucur informații despre o tentativă de sinucidere, iar aceasta a transmis informația către toți reprezentanții entităților de presă acreditați la IJP Prahova, deși până când n-a întrebat reporterul nostru nu a fost considerat subiect de presă.

Un alt aspect care merită să fie precizat face referire la comunicatele de presă transmise zilnic de purtătorul de cuvânt. Comunicatele conțin două-trei acțiuni ale poliției, de regulă pe linie rutieră, ceea ce ne face să deducem că în ultimele 24 de ore polițiștii prahoveni au avut activitate care s-a rezumat la prevenire și intervenții la accidente. În condițiile în care un inspectorat de poliție cuprinde servicii care se ocupă cu activități economice, judiciare, criminalistice și altele, noua strategie a Poliției Prahova este să ignore în totalitate munca polițiștilor de la alte structuri.

Nu în ultimul rând, chiar Marian Iorga, comandantul Poliției Prahova, dă dovadă de o lipsă de comunicare totală. Joi, 27 august, un reporter Incomod i-a solicitat un punct de vedere cu privire la faptul că un polițist din subordinea sa este amenințat cu moartea (detalii aici). Un subiect de o gravitate maximă, când mai mult ca niciodată era nevoie de o reacție fermă din partea conducerii Poliției Prahova, de încurajare poate față de polițist și de transmitere a unui mesaj către cel care amenință un om al legii cu moartea.

 - Ziarul INCOMOD
Click pentru a mări imaginea

Marian Iorga, în schimb, nu s-a arătat prea afectat de faptul că un polițist din subordinea sa primește astfel de amenințări și i-a spus reporterului că va fi contactat de purtătorul de cuvânt. Reporterul a insistat, explicând gravitatea incidentului și necesitatea unei reacții din partea comandantului Poliției, iar acesta i-a cerut „să rămână în cadrul oficial de comunicare”. De abia după ce reporterul a publicat articolul în care a precizat că Marian Iorga a refuzat să aibă o reacție publică, acesta a trimis pe whatsapp un comunicat sec, care nu spune absolut nimic despre gravitatea situației: ”La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova o echipă de ofițeri și psihologul unității efectuează verificări și relaționează cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti în vederea clarificării aspectelor apărute în mass media”. Poate mai mult ca oricând polițiștii din Prahova aveau nevoie de o reacție fermă din partea superiorilor, aveau nevoie să se simtă sprijiniți în lupta cu infractorii periculoși, violenți, dar Marian Iorga a ales să nu le acorde acest sprijin.

Cât despre atitudinea celor două purtătoare de cuvânt, surse din cadrul Poliției Prahova spun că directivele privind strategia de comunicare în relația cu mass-media sunt date chiar de către Marian Iorga, iar ofițerii de presă nu fac altceva decât să respecte ordinele verbale ale comandatului IPJ Prahova.

Prin urmare, redacția noastră a decis să solicite un punct de vedere din partea Ministerului de Interne și din partea Inspectoratului General al Poliției Române, pentru a afla dacă aceasta este noua strategie de comunicare impusă de la nivel central sau, în caz contrar, dacă sunt de acord cu aceste practici. Solicităm atât public, cât și pe email, puncte de vedere din partea ministrului de Interne și a inspectorului șef al Poliției Române, pe care le vom publica în momentul în care vor fi remise.

N.R.: Aspectele prezentate mai sus reprezintă motivul pentru care uneori le oferim cititorilor noștri informații care par insuficiente. Chiar dacă noi avem date complete despre evenimentele în cauză, pentru o informare corectă a publicului încercăm de fiecare dată să obținem confirmări oficiale înainte de a le publica. Devine din ce în ce mai greu să primim puncte de vedere și informații oficiale, complete cu referire la subiectele pe care le avem în lucru.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

2 COMENTARII

  1. Măi oameni buni , cum ajunge un absolvent de studii medii inspector șef , au dispărut absolvenții de academie de poliție , s-a desființat Academia de poliție Alexandru Ioan Cuza din București ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut