Asigurarea căldurii și a apei calde în următorul sezon rece este încă incertă. Termo Ploiești are nevoie de zeci de milioane de lei, iar 4 bănci au refuzat împrumutul.
Potrivit primarului ales, Mihai Polițeanu, care își va prelua mandatul la finalul lunii octombrie, Termo Ploiești are nevoie de 504.224MWH de gaze pentru perioada noiembrie 2024 – 20 ianuarie 2025, iar costul pentru necesarul de gaze este de peste 78 de milioane de lei.
”Domnul Andrei Volosevici, primarul în funcție al Ploieștiului, mi-a solicitat public să îi comunic suma care trebuie împrumutată de la bănci pentru plata gazelor pentru sezonul rece.
Îi transmit următoarele: necesarul de gaze pentru perioada noiembrie 2024-20 ianuarie 2025 este de 504.224MWh pentru care este nevoie de 78.107.210 lei. Este suma stabilită de specialiști și aprobată în CA al Termo.”, a scris Mihai Polițeanu pe facebook.
Acesta mai spune în postarea sa că primarul actual, Andrei Volosevici, ”se blocase în contractarea împrumutului din cauza acestei informații lipsă, acum are cale liberă. Cele 78 de milioane trebuie să fie disponibile până la 1 noiembrie (termenul limită de plată a gazelor înmagazinate), adică până la finalul mandatului domniei sale”.
Noul primar a mai spus că până la acest moment patru bănci au refuzat acordarea unui credit către Termo Ploiești: Unicredit, BRD, BCR și Banca Transilvania.
”Îi reamintesc următoarele informații pentru a-l ajuta:
Primaria nu poate face acest împrumut, ci doar garanta pentru el. Termo Ploiești trebuie să îl facă;
Cel mai probabil, Termo Ploiești nu va putea face împrumut până pe 16 decembrie când își va închide creditul actual, care nu a fost plătit la timp (30 mai) și a fost eșalonat;
Până la acest moment, următoarele bănci au refuzat acordarea unui credit către Termo: Unicredit, BRD, BCR și Banca Transilvania.”, a mai transmis Mihai Polițeanu pe facebook.