fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Decizie ȘOC în administrația Ploieșteană. Ce soluție a găsit primarul ca să nu se mai certe cu viceprimarii-PAMFLET

Citește Și

- Reclamă -

Se știe că în Primăria Ploiești, divizată mai ceva ca icebergul ăla care s-a rupt de calota glaciară, lucrurile nu par a se așeza pe un făgaș normal, liniștit. Adică n-o să-i vedem pe cei trei, primarul și viceprimarii, împreună cu membrii Consiliului Local stând pe marginea unui râuleț din munte și cântând duios, care la fluier, care la nai, care la frunză.

Pentru a nu mai exista disensiuni între primarul Adrian Dobre (PNL) și viceprimarii Cristian Ganea (PSD) și George Pană (ALDE), surse din priimărie ne-au șoptit lângă automatul de cafea de la parter că primarul s-a gândit la o stratagemă care să aducă pacea și prietenia la etajul trei de la ”Casa Albă”.

- Reclamă -

Adrian Dobre a hotărât, nici mai mult, nici mai puțin, să facă birou comun cu cei doi vici. Astfel, sala de ședințe de la etajul trei se va transforma în birou comun. Primarul va sta la biroul din capăt, iar la stânga și la dreapta sa cei doi viceprimari. Se încearcă astfel eficentizarea activității conducerii Ploieștiului, Dobre sperând că dacă va sta nas în nas cu viceprimarii vor putea dialoga și interacționa, dacă nu ca frații, măcar ca niște colegi de instituție. Și după un timp, cine știe, s-ar putea să iasă după orele de program la o bere ca băieții.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

DNA a prelungit controlul judiciar pentru Iulian Dumitrescu, candidat la un nou mandat la șefia CJ Prahova

Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al...
Sari la conținut