fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Declarația unui pasager din microbuzul atacat la Câmpina: „Șoferul a început să strige să fie lăsat în pace, iar cei care stăteau pe scaunele din față au început să țipe”

Citește Și

- Reclamă -

Au fost clipe de groază pentru cei șase pasageri din microbuzul atacat duminică noapte într-o stație din Câmpina, de mai multe persoane mascate. Oamenii sunt șocați și spun că au mai fost martori la incidente în trafic, între șoferii care lucrează la companii de transport concurente, dar niciodată nu au asistat la șcene atât de violente. Situația a fost cu atât mai gravă cu cât totul s-a întâmplat pe întuneric, într-un cartier rău famat, unde scandalurile sunt frecvente. Unul dintre călătorii aflați în microbuzul groazei a povestit pentru ziarul Incomod cum s-a întâmplat totul. Bărbatul susține că toți cei aflați în mașină, inclusiv șoferul, au fost luați prin surprindere de bărbații mascați care au început să lovească microbuzul.

“Eu eram pe bancheta din spatele microbuzului. Nu vedeam afară pentru că perdelele erau trase. Când mașina a ajuns în stația din Turnătorie, am auzit gălăgie, dar am ignorat totul pentru că certurile între călători sunt destul de frecvente. Mi-am dat seama că se întâmplă ceva mult mai grav abia atunci când șoferul a început să strige să fie lăsat în pace, iar cei care stăteau pe scaunele din față au început să țipe. M-am uitat și eu pe geam și am văzut un brăbat îmbrăcat într-un hanorac de culoare închisă, probabil gri, cu glugă pe cap și cu un fular la gură care lovea cu putere, cu mâinile și cu picioarele în portiera mașinii. Apoi s-au auzit lovituri și din partea opusă șoferului. Geamurile ușii glisante, pe acolo pe unde urcă de regulă pasagerii au fost sparte …a fost un haos general care a ținut câteva secunde. M-am trezit cu șoferul peste mine. Sărise peste scaune. Era cu telefonul în mână și încerca să sune la 112. A strigat cu putere ca să audă toată lumea că a chemat Poliția. Atunci cred că au fugit și nebunii ăia. În câteva minute au ajuns la fața locului jandarmii și un echipaj de Poliție care au început să ia declarații. Nu am văzut să fie cineva rănit, dar am auzit că șoferul a fost dus la spital. Nu pot decât să vă spun că fac naveta Câmpina –Ploiești de peste 20 de ani, dar așa ceva nu am pățit niciodată. E adevărat, șoferii de la firmele de transport se mai ceartă între ei, se înjură, trântesc ușile mașinilor, e lupta asta pentru clienții, dar să se ajungă la astfel de scene violente n-aș fi crezut, ” a declarat unul dintre martorii la incident.

- Reclamă -

Între timp, polițiștii din Câmpina încearcă să dea de urma agresorilor. Deși aseară, imediat după comiterea faptei, polițiștii au anunțat că au identificat pe unul dintre suspecți, până la această oră nimeni nu a fost prins. Surse apropiate anchetei spun că ar fi vorba despre cinci persoane care sunt căutate acum prin tot orașul de oamenii legii.

Citește și Atacatorii microbuzului de transport au fost identificați

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut