fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Defibrilator automat extern montat în parcul Dimitrie Ghica din Sinaia

Citește Și

- Reclamă -

Joi 18 noiembrie 2021, la intrarea în parcul Dimitrie Ghica va fi montat și dat în folosință publică un defibrilator automat extern (DAE). Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sinaia, locul ales este unul central, într-o zonă foarte circulată, astfel încât acest aparat să poată fi folosit, în caz de nevoie, de cât mai multe persoane.

“Este datoria noastră să ne ajutăm semenii în orice situație. Cabinele roșii din Sinaia devin puncte de intervenție în caz de stop cardio-respirator. Azi dau în folosință primul punct echipat cu un defibrilator automat extern. Vor urma încă 6”. Cabina este direct conectată la Dispeceratul de Monitorizare și Control al Poliției Locale, iar deschiderea ușii va transmite automat un semnal către acesta.  Este un mic pas spre o comunitate mai sănătoasă”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

- Reclamă -

“Defibrilatorul extern automat (DAE) este un dispozitiv computerizat care analizează ritmul cardiac al victimei. Pe baza analizei, dispozitivul decide dacă este necesară administrarea unui şoc electric. DAE sunt extrem de precise şi vor declanşa un şoc electric doar dacă este necesar. Funcţionarea defibrilatorului extern automat se bazează pe şocuri electrice care pot corecta ritmul cardiac anormal. Dacă se acţionează rapid, ritmul cardiac poate reveni la normal.
Defibrilatorul este simplu de utilizat. La deschiderea cutiei, dispozitivul va porni automat și ne va indica pașii pe care ar trebui să îi urmăm.
Este un dispozitiv medical portabil care nu este conectat la rețeaua electrică, prevăzut cu o baterie de litiu proprie.
Este un dispozitiv care poate fi mutat oriunde”, se precizează în comunicatul de presă al Primăriei Sinaia.

La eveniment au fost invitați și agenții economici care își desfășoară activitatea în zonă. Reprezentanții acestora vor fi instruiți cu privire la manevrarea defibrilatorului. Totodată, la fața locului, medicii participanți le vor expune celor prezenți manevrele de resuscitare și vor face o demonstrație de utilizare a dispozitivului.

Foto ilustrativ, economica.net.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut