fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Denisa Stoian, de la CSM Ploiesti, pleacă azi la Jocurile Olimpice pentru Tineret de la Buenos Aires

Citește Și

- Reclamă -

Luni după-amiază, Sala Polivalentă din cadrul Complexului Sportiv „Sydney 2000” din Izvorani a găzduit festivitatea de prezentare a echipei olimpice a României, care va participa la Jocurile Olimpice de Tineret, de la Buenos Aires, ce vor debuta sâmbătă, 6 octombrie.

Printre cei 34 de sportivi care ne vor reprezenta la competiţia din Argentina se numără şi gimnasta Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Alexandra Denisa Stoian, care va fi însoţită de antrenoarea Simona Puiu.

- Reclamă -

La eveniment, sportiva clubului nostru a fost susţinută de viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, de directorul CSM Ploieşti, Cristian Nica, şi de antrenorul coordonator al secţiei de gimnastică ritmică, arbitrul internaţional Liliana Băescu, performanţa Denisei fiind, fără îndoială, una remarcabilă. Aşa cum era normal, a fost prezentă şi preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu.

De altfel, Denisa Stoian şi Simona Puiu sunt singurele reprezentante ale judeţului Prahova la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires, ce se vor desfăşura în perioada 6-18 octombrie.

Prezentarea echipei olimpice a României a fost onorată cu prezenţa de preşedintele Comitetului Olimpic Român, Mihai Covaliu, de ministrul Tineretului Şi Sportului, Ioana Bran, precum şi de ambasadorul Republicii Argentina în România, E.S. Felipe Alvarez de Toledo.

- Reclamă -

Echipa tricoloră va pleca spre Buenos Aires, via Amsterdam, marți, la ora 13.55. România a calificat la competiţia din Argentina 14 sporturi dintr-un total de 32 şi va avea 34 de sportivi din cei 3998 de participanţi! Printre aceştia din urmă, singura sportivă ce va reprezenta ţara în concursul de gimnastică ritmică va fi ploieşteanca Denisa Stoian!

Sursa: comunicat CSM Ploiești

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut