fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Detalii despre cum s-a petrecut crima din Mihai Bravu

Citește Și

- Reclamă -

Alexandru Rusu (foto), bărbatul arestat pentru omor după ce și-a înjunghiat concubina cu 35 de lovituri de cuțit, a vrut să mai omoare o femeie în noaptea crimei.

În motivarea instanței de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Prahova se arată exact de la ce a pornit scandalul și ce l-a determinat pe bărbat să comită crima.

- Reclamă -

”În fapt, s-a reţinut că în data de 13.02.2017, numitul Rusu Alexandru Ștefan, în urma unui conflict avut cu concubina sa, B.M. și numitele G.A.M.V. și D.F.D., a aplicat mai multe lovituri, cu un cuțit, numitei B.M., aceasta decedând.

Astfel, în seara zilei de 12.02.2017, în jurul orei 23:00, numitele G.A.M.V. și D.F.D. au mers la domiciliul prietenei lor B.M., unde locuia de la începutul lunii ianuarie 2017, fără forme legale, și numitul Rusu Alexandru Ștefan. În locuință se mai aflau și cei doi copii minori ai numitei B.M., M.D.R. și M.M.R.C. Aici au consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 04:30. La un moment dat Rusu Alexandru Ștefan a început să le facă avansuri sexuale celor două invitate, însă a fost respins de către acestea, fapt care l-a înfuriat. Rusu Alexandru Ștefan a chemat-o pe concubina sa în bucătăria apartamentului, unde a vut loc un conflict între aceștia, în urma căruia a lovit-o pe B.M. G.A.M.V. și D.F.D. au mers în bucătărie unde au găsit-o pe B.M. în stare de inconștiență, au stropit-o cu apă până și-a revenit, după care au condus-o în dormitor. B.M. era speriată, respira greu și era lovită în zona capului. După ce a așezat-o pe pat, G.A.M.V., a rămas singură cu victima în cameră, care a rugat-o să-l dea pe Rusu Alexandru Ștefan afară din cameră. După un timp a intrat în cameră Rusu Alexandru Ștefan, dezbrăcat complet și a încercat să întrețină relații sexuale cu G.A.M.V.. Aceasta s-a împotrivit, fapt pentru care a fost lovită de Rusu Alexandru Ștefan cu pumnii și picioarele. B.M. a strigat la acesta să nu o mai lovească, fapt ce l-a enervat pe Rusu Alexandru Ștefan strigând că le va omorâ pe amândouă. G.A.M.V. a închis ușa dormitorului și a asigurat-o. În scurt timp Rusu Alexandru Ștefan a revenit, a forțat ușa de la dormitor și a pătruns înăuntru având în mână un cuțit de bucătărie. Rusu Alexandru Ștefan era îmbrăcat de această dată cu o pereche de pantaloni de trening de culoare gri. După ce a intrat în cameră, Rusu Alexandru Ștefan, a tras-o de păr pe G.A.M.V. dându-o jos din pat, a lovit-o cu pumnii și picioarele și i-a spus că o va omorâ. B.M. a strigat la acesta să o lase în pace, iar Rusu Alexandru Ștefan s-a dus și a lovit-o cu palma peste față, ridicând totodată cuțitul cu intenția de a o lovi. Numita G.A.M.V. s-a ridicat și a fugit din apartament, iar în timp ce se afla pe scările blocului a auzit-o pe B.M. țipând foarte tare. Când a ieșit din apartament, G.A.M.V., a observat că pe hol se aflau și cei doi copii ai numitei B.M..

După ce a ieșit din bloc, G.A.M.V., a apelat numărul unic de urgență 112, sesizând cele întâmplate, după care a mers în bezinăria LukOil de pe str. Mihai Bravu din mun. Ploiești unde s-a întâlnit cu D.F.D..

- Reclamă -

După comiterea faptei inculpatul Rusu Alexandru Ștefan a fugit de la fața locului, sustrăgându-se cercetărilor, fiind căutat în repetate rânduri atât pe raza mun. București cât și mun. Ploiești, la mai multe adrese, acesta predându-se la data de 14.02.2017. Prin ordonanţa procurorului din 13.02.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prev. de art.188 alin.1 Cod penal, reţinându-se în noaptea de 12/13.02.2017, Rusu Alexandru Ştefan a lovit-o cu un cuţit pe B.M., producându-i leziuni ce au condus la deces. Prin ordonanţa procurorului nr.95/P/2017 din 13.02.2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Rusu Alexandru Ştefan pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art.188 alin.1 Cod penal, reţinându-se că din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că există probe/indicii temeinice care conduc la bănuiala rezonabilă că fapta pentru care s-a început urmărirea penală a fost săvârşită de către acesta. Prin ordonanţa procurorului cu acelaşi număr din ziua de 14.02.2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Rusu Alexandru Ştefan pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art.188 alin.1 Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 12/13.02.2017, Rusu Alexandru Ştefan a lovit-o cu un cuţit pe B.M., producându-i leziuni ce au condus la deces. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată, în conformitate cu dispoziţiile art.226 alin.1 Cod proc. penală, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Astfel, potrivit art. 202 alin. (1) C. proc. pen., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”. Potrivit alin. (3) al art. 202 C . proc. pen., „orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”. De asemenea, conform art. 223 alin. (2) C.p.p. „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a mediului din care acesta provine şi a altor împrejurări privitoare la persoana acesteia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”. Analizând dispoziţiile legale invocate, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că în cauză se impune luarea celei mai aspre măsuri privative de libertate faţă de inculpat, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, precum şi faţă de ecoul în rândul comunităţii din care provine inculpatul, faţă de gravitatea infracţiunii comise şi modalitatea în care a fost comisă aceasta. Se observă, astfel, că agresiunea asupra concubinei a avut loc în timpul nopţii, inculpatul aplicându-i victimei lovituri repetate cu cuţitul, ferocitatea comiterii faptei rezultând din numărul şi intensitatea loviturilor, zonele vizate şi obiectul vulnerant folosit, toate aceste elemente creionând o periculozitate deosebită a inculpatului. Totodată, măsura arestării preventive este necesară în scopul prevenirii săvârşirii de către inculpat a unei alte infracţiuni, circumstanţele personale ale acestuia – constând în aceea că a recunoscut şi regretă comiterea faptei, s-a predat organelor de urmărire penală – fiind contrabalansate de interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni, judecătorul fiind obligat să vegheze la păstrarea justului echilibru între măsura privării de libertate şi acest interes public. Prin urmare, considerând că lăsarea în liberate a inculpatului ar avea o rezonanţă negativă în cadrul colectivităţii din care acesta provine, fiind necesar ca organele judiciare să reacţioneze prompt în astfel de situaţii, cum importanţa valorii sociale ocrotite de legea penală prin incriminarea infracţiunii de omor este de natură să conducă la luarea celei mai aspre dintre măsurile preventive faţă de inculpat, recidivist (liberat în ziua de 15.12.2015 conform procesului-verbal existent la fila 69 d.u.p.), va fi admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi, în consecinţă, în baza art.226 alin.1 şi 2 Cod proc. penală rap. la art.223 alin.2 Cod proc. penală, se va dispune arestarea preventivă a inculpatului Rusu Alexandru Ştefan…………………………………………., în prezent aflat în Arestul I.P.J. Prahova, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.02.2017 şi până la data de 16.03.2017 inclusiv. Totodată, se va dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art.275 alin.3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.”

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut