fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Detalii din ultimul dosar al lui Ghiță: aduna bani pentru Ponta

Citește Și

- Reclamă -

Conform realitatea.net, apar noi detalii din ultimul dosar deschis pe numele fostului deputat PSD Sebastian Ghiță. Se pare că acesta știa despre  deschiderea acestui nou dosar, iar un martor din dosar suține că Ghiță aduna bani pentru campania lui Ponta.

„Domnul Victor Ponta devine prim – ministru în mai 2012, iar domnul Ghiţă susţine că SC SIVECO ROMÂNIA SA nu va mai avea nicio problemă dacă va plăti sumele pe care le solicită de data aceasta, deci Ghiţă Sebastian vine din nou la SC SIVECO ROMÂNIA SA şi pretinde un alt milion de euro, insistând de data aceasta pe rapiditatea plăţii. Din câte cunosc, aceşti bani îi erau necesari pentru alegerile din acel an şi anume pentru susţinerea campaniei PSD. Din această sumă, îmi amintesc că a fost achitată suma de 450.000 euro pe care, din ce-am auzit, a spus că o va folosi pentru susţinerea campaniei lui Victor Ponta.”

- Reclamă -

”Ghiță Sebastian avea cunoştinţă despre existenţa unei cercetări penale efectuată faţă de persoana sa de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A. – S.T. Ploieşti („…în prezenţa mai multor persoane de încredere a afirmat că a luat la cunoştinţă despre faptul că la D.N.A. – S.T. Ploieşti există în lucru un dosar urmare a unor denunţuri formulate de Baba de la Siveco şi de Berdilă de la Romsys…”), fiind convins că faţă de el urmează a fi dispuse măsuri preventive, urmare a pierderii imunităţii conferite de calitatea de parlamentar, conduc la concluzia certă că GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN în mod deliberat se sustrage urmăririi penale în prezenta cauză.”

„În perioada 2007 – 2014, Ghiţă Sebastian Aurelian, în mod direct, a pretins de la reprezentanţii S.C. SIVECO ROMANIA S.A. şi a primit, în mod indirect de la aceştia suma de 22.872.321,21 lei (bani însuşiţi), respectiv suma de 24.620.988,85 lei (bani folosiţi pentru creșterea artificială a cifrei de afaceri a S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., pentru aceasta din urmă şi în scopul determinării reprezentanţilor Băncii Mondiale să achiziţioneze acţiuni la acest agent economic şi să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro),  cu sprijinul reprezentanţilor/angajaţilor S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., S.C. Expert One Research S.R.L. şi S.C. 360 Revolution S.R.L., semnatari ai documentelor, prin simularea unor relaţii comerciale între S.C. Siveco Romania S.A. şi societăţile comerciale menţionate respectiv S.C.Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., S.C. Expert One Research S.R.L., S.C. 360 Revolution S.R.L., constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT, promiţând în schimb că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali şi funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, C.N.A.S., Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Consiliului Judeţean Tulcea, Consiliului Judeţean Braşov, respectiv promiţând că va interveni la primul ministru al României Ponta Victor Viorel, ministrul agriculturii Valeriu Tabără, miniştrii Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Zsolt Nagy şi Valerian Vreme, miniştrii sănătăţii Eugen Nicolaescu şi Nicolae Bănicioiu, directorul CNAS, Doru Bădescu, directorul general APIA, Doru Nechiti, în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii (fără impedimente la acordarea plăţilor) a contractelor finanţate din fonduri publice încheiate cu S.C. SIVECO ROMANIA S.A.”
Sursa: dosarul DNA

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum a fost sancționată asistenta de la maternitatea din Ploiești care a încurcat copiii

Asistenta care a încurcat bebelușii la maternitate din Ploiești a fost sancționată cu 10% din salariu pentru o perioadă...
Sari la conținut