Sătulă de umilinţe, de normă la amenzi, de lipsa dotărilor, de reguli aberante pentru că „aşa vrea şeful”, Anda Gisela Mitrana a părăsit Poliţia după opt ani, cei mai mulţi petrecuţi la Constanţa. Astăzi, fosta poliţistă lucrează într-un spital din Germania. 

 

Poliţia, precum orice serviciu al statului în acest moment, suferă: nu sunt dotări, nu sunt bani pentru a le achiziţiona şi nici pentru a plăti, pe măsură, angajaţii. Consecinţa: tot mai mulţi poliţişti – şi în special cei tineri – renunţa la uniformă, îşi aleg alte profesii sau iau calea străinătăţii. 

Printre poliţiştii constănţeni care au agăţat uniforma în cui şi au căutat de muncă peste hotare se numără şi Anda Gisela Mitrana. A luat această decizie după opt ani de Poliţie, interval în care a lucrat, pe rând, la Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa, Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, Secţia 3 Poliţie, Biroul Tamponări din cadrul Poliţiei Capitalei. Iar motive care au determinat-o să ia această hotărâre au fost numeroase, după cum ne-a mărturisit tânăra în vârstă de 30 de ani. 

„Încă de când intri în acest sistem te loveşti de nedreptăţi. Am făcut un an şi trei luni la Şcoala de Poliţie «Vasile Lascăr» din Câmpina, unde treci printr-un adevărat chin. Totul pentru a deveni poliţist. Pentru ca atunci când ajungi în inspectorat, cu acte în regulă, să constaţi că în vreme ce tu erai în şcoala de poliţie şi pliveai ceapa pe câmp, şi-ţi oblojeai rănile făcute din cauza bocancilor, alţii, care nu au reuşit la şcolile de poliţie, erau deja încadraţi în sistem”, ne-a împărtăşit Anda Mitrana. 

 

„Trebuia să dăm 30 de amenzi pe zi!”

După absolvirea şcolii, a fost repartizată la Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa. A fost opţiunea ei, astfel că s-a bucurat. Bucuria a fost însă de scurtă durată, din cauza atitudinii colegilor, mulţi considerând că femeile nu au ce căuta în sistem, şi a lipsei dotărilor. „Prima impresie… fluierături ca pe maidan când intrai în secţie, râsete şi semne pe la spate. Iar acestea erau din partea colegilor care trebuiau să te îndrume în meserie!”, a completat fosta poliţistă.

Cel mai dificil era însă în momentul în care erau trimişi pe stradă. Fără dotări, dar cu „normă de amenzi”. „Îmi amintesc din perioada începuturilor, cum trebuia să scriu cel puţin 30 de procese verbale, doar pentru traversare neregulamentară a pietonului. Eram trimişi, doi poliţişti, în cartierul Tomis 3, unde traversau strada neregulamentar cu zecile de pietoni odată. Noi erau doi. Pe care dintre ei să-i amendăm? Dacă le observam intenţia şi îi fluieram să nu traverseze, nu era bine, căci rămâneam fără procese verbale. Cu greu reuşeam să amendăm un pieton, după ce traversa strada. Pentru că oamenii fugeau, se aruncau efectiv în faţa maşinilor şi rar se întâmpla să-i prindem din urmă. Până opream noi circulaţia, ei erau deja departe… Sau dacă nu fugeau, urma circul. Omul arăta spre ceilalţi pietoni, care au traversat în acelaşi timp cu el, şi ne întreba pe ei de ce nu-i amendăm. Apoi, nu voia să se legitimeze sau ne dădea date de identitate false. Aşa că ne chinuiam să auzim ceva prin staţie, în zgomotul din intersecţie şi când se dovedea că datele erau false, trebuia să-l conducem la secţia de poliţie cea mai apropiată. Dar întrebarea era cu ce maşină? Pentru că fie aveam doar o maşină, iar colegul nu putea să părăsească intersecţia, fie nu aveam maşină, fie nu avea benzină, fie duba secţiei era la un caz. Şi trebuia să ne întoarcem cu 30 de procese verbale, chiar de am fi stat acolo şi zece ore!”, a dat fosta poliţistă un exemplu de situaţie dificilă. De reclamat şefilor nici nu se punea problema. „Riscai să te trezeşti a doua zi singur în intersecţie!”, a completat fosta poliţistă. 

Apoi, condiţiile erau voit făcute mai grele: „Vara, ne topeam fără un pic de apă. Nu aveam voie să ne aducă cineva vreun strop, se putea interpreta că era şpagă!”, a mai afirmat constănţeanca.

 

Şeful făcea atmosferă cu urlete şi înjurături 

După o scurtă perioadă la Biroul de Presă al IPJ Constanţa, unde, din nou, lipsa de personal şi de dotări şi-a spus cuvântul, a fost mutată la Secţia 3 Poliţie, unde avea răspunderea de a implementa fişele privind sesizările primite pe 112 în computer. „Treabă de câteva ore, după volumul de muncă imens cu care eram obişnuită la Rutieră şi Biroul de Presă” – recunoaşte, cu sinceritate, fosta poliţistă, obişnuită cu volumul de muncă de la posturile deţinute anterior. „Din ce agitaţie veneam, aici era pustiu. «Noroc» cu şeful, care mai făcea atmosferă când deschidea uşa biroului cu o lovitură de picior, mai să o rupă! Apoi, trebuia să suportăm urlete, înjurături şi cuvinte de maidan”, îşi aminteşte Anda Mitrana. 

Între timp, şi soţul acesteia s-a mutat de la Bucureşti la Constanţa, la Serviciul Criminalistic. „Alergau de la un caz la altul, dintr-un colţ al judeţului în celălalt, făceau cercetarea pe fugă, nici nu o terminau şi fugeau la alt caz. Cum îţi poţi desfăşura munca în condiţii normale, când nimic din ce există în Poliţie nu este normal?”, a adăugat fosta poliţistă. 

Ulterior, au decis amândoi să se transfere la Poliţia Capitalei. Şi aici, aceleaşi greutăţi. Sărbătorile petrecute la muncă era ceva normal; orele suplimentare, bani scoşi din buzunar pentru declaraţii, pixuri sau orice altceva mai era nevoie, la fel. „Plăteam din buzunar până şi CD-urile pe care trebuia să le trimitem către Primăria Capitalei, pentru imaginile de pe camerele de monitorizare. Şi, preferam să ne urcăm în maşinile personale să mergem până la primărie, în loc să le trimitem adrese pentru imaginile respective. Căci, dacă nu rezolvam tamponarea pe loc, trebuia să-i trimitem omului acasă alte hârtii, ce însemna alte proceduri costisitoare, bineînţeles pentru buzunarul nostru. Ajunsesem deja la capătul puterilor, săraci, înjuraţi de toţi, cu psihicul la pământ, căci toţi – şefii, oamenii – ne săreau nouă în cap, poliţiştilor de pe stradă. Mai aveau puţin şi spuneau că noi eram de vină pentru accident.

Am venit în Germania, în concediu, pentru trei săptămâni, şi ne-am găsit de muncă. Aşa că ne-am întors în ţară, ne-am dat demisiile – ceea ce a fost mai greu decât la angajare”, a continuat fosta poliţistă. 

În consecinţă, au decis amândoi să-şi schimbe profesia şi ţară. Astăzi, cei doi se află în Germania, unde Anda Mitrana lucrează în centrul de sterilizare al unui spital, iar soţul ei în domeniul alimentaţiei publice. 

Astăzi, singurul regret al fostei poliţiste este faptul că a fost forţată de neajunsuri să părăsească profesia pe care a ales-o din pasiune. 

xxx

Potrivit statisticilor puse la dispoziţie de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, anul trecut 11 poliţişti au solicitat suspendarea raporturilor de muncă; tot atâţia au cerut acelaşi lucru de la începutul anului şi până în prezent. O parte au plecat în străinătate – de exemplu, ca şoferi pe TIR-uri – dar cei mai mulţi au absolvit cursurile Universităţii Maritime Constanţa şi au plecat în voiaj.

Sursa: www.cugetliber.ro