fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Directori CFR trimiși în judecată

Citește Și

- Reclamă -

cfr - Ziarul INCOMODProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată:

În stare de arest la domiciliu, a inculpatului RĂDULESCU GHEORGHE, directorul S.R.T.F.C. Brașov – C.F.R. Călători S.A., la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– șantaj,
– fals intelectual și
– uz de fals.

- Reclamă -

Sub control judiciar, a inculpatului SECARĂ VASILE, președintele directoratului S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A., la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de:
– șantaj

Sub control judiciar, a inculpatului BERINDEAN NICOLAE, șef oficiu juridic al S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A., la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de:
– complicitate la șantaj.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

- Reclamă -

Începând cu luna august 2014, inculpații Rădulescu Gheorghe, în calitate de director în cadrul S.R.T.F.C. Brașov (numit la sfârșitul lunii iulie 2014) și Secară Vasile, director în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A., beneficiind de ajutorul inculpatului Berindean Nicolae, șef oficiu juridic al S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A., au efectuat acte de constrângere morală (de ex. cercetare disciplinară pentru fapte prescrise și propunere de sancționare cu desfacerea contractului de muncă, acțiuni în evacuare din locuință de serviciu), asupra unui angajat al S.R.T.F.C. Brașov, cu scopul de a-l determina pe acesta din urmă să renunțe la un litigiu de muncă înregistrat la Tribunalul Brașov prin care solicita să fie repus în funcția de director al S.R.T.F.C. Brașov.
Inculpații au urmărit prin efectuarea acestor constrângeri, ca inculpatul Rădulescu Gheorghe să-și păstreze funcția de director în care tocmai fusese numit, evitând astfel o posibilă reintegrare în această funcție a angajatului respectiv.
În data de 22.10.2014, inculpatul Rădulescu Gheorghe, în cadrul cercetării disciplinare privind pe un angajat al instituției, a omis cu intenție să insereze în raportul de cercetare date despre o notă de relații, și a înaintat dosarul de cercetare la S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. în vederea producerii unor consecințe juridice, respectiv aplicarea de sancțiuni față de angajatul respectiv.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut