Directorii din Primăria Ploiești vor fi chemați săptămânal în ședință, în fiecare marți de la ora 9.00 până la ora 9.30. Decizia a fost luată de primarul interimar Cristian Ganea, ca urmare a sesizărilor venite din partea cetățenilor, dar și din partea mass-media. Potrivit viceprimarului cu atribuții de primar, directorii sunt concentrați mai mult asupra bârfelor și a răutăților și astfel nu mai dau randament. Totodată, Ganea va cere un raport săptămânal la fiecare ședință pentru a vedea dacă directorii respectă și rezolvă cele semnalate.

”Am avut o ședință în această dimineață la ora 9.00 cu toți directorii din cadrul Primăriei Ploiești, ședință care va avea loc în fiecare săptămână. Printre altele, i-am rugat să fie mai atenți cu subordonații pentru a exclude orice fel de tensiuni, dar și să păstreze o legătură strânsă între direcții pentru că suntem o familie. M-am săturat de problemele și de bârfele pe care le tot aud zi de zi, directorii concentrându-se mai mult pe răutăți, fără a mai da randament la muncă. În cadrul fiecărei ședințe, le voi expune problemele care există în cadrul fiecărei direcții în parte, ulterior directorii prezentând rapoarte săptămânale pentru a vedea dacă au rezolvat cele semnalate. Sesizările au venit atât din partea cetățenilor, cât și din partea mass-media, ca urmare am făcut comisii de control și auditare în special la Spitalul de Pediatrie și la Patrimoniu, unde au fost semnalate cele mai multe probleme, dar și la celelalte direcții unde apar asemenea derapaje și suspiciuni de lucruri nelegale.”, a declarat Cristian Ganea pentru ziarul Incomod.

Citește și: Neglijență pe bandă rulantă la Spitalul de Pediatrie din Ploiești. Noi cazuri ies la suprafață

Copil cu epilepsie, diagnosticat cu răceală la Spitalul de Pediatrie din Ploiești

Florin Petrache, directorul de la Patrimoniu, implicat în afaceri dubioase cu panouri publicitare (GALERIE FOTO)

Un director din Primăria Ploiești protejează afacerile ilegale ale lui Cristinel Toader (FOTO-DOCUMENT). EXCLUSIV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here