trimis in judecata

Șefi din cadrul UZTEL Ploiești, unul dintre cei mai importanți producători de utilaje petroliere din România, au fost condamnați definitiv la închisoare cu suspendare într-un dosar în care au fost acuzați de vătămare corporală din culpă. Cei patru sunt obligați de instanță să achite daune morale în valoare de 50.000 de euro unui muncitor grav rănit într-un accident de muncă, dar și să mucnească în folosul comunității pentru 60 de zile.

Accidentul de muncă în timpul căruia un bărbat, angajat ca muncitor necalificat în secția Sectoare Calde, a fost grav rănit, a avut loc în vara anului 2012, dar abia acum, după mai bine de opt ani, vinovații și-au primit pedeapsa. Muncitorul, Valentin George Nae Păduraru, a rămas fără un picior după ce un utilaj defect a explodat, iar capacul metalic s-a prăbușit peste bărbat, prinzându-l sub greutatea lui.

Trei dintre cei patru șefi, printre care se află inclusiv directorul tehnic al UZTEL, Șerban Gruescu, au fost acuzați de vătămare corporală din culpă, iar o a patra persoană, o femeie care îndeplinea temporar atribuții de secretariat, a fost găsită vinovată de fals în acte. Aceasta din urmă este acuzată că a falsificat documentele prin care a încercat să dovedească faptul că muncitorului necalificat i se făcuse instructajul înainte de producerea accidentului. Expertiza grafoscopică a scos la iveală faptul că procesul verbal și fișa de instruire nu fuseseră semnat de muncitorul rănit.

În rechizitoriul procurorulor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, se arată că reprezentanții conducerii UZTEL Ploiești știau că utilajul care a explodat era cumpărat la mâna a doua și prezenta anumite defecțiuni, dar nu au luat măsuri immediate pentru a evita o nenorocire.

”Inculpatul, în calitate de director tehnic al SC UZTEL SA Ploiești, nu a făcut demersurile necesare pentur ca echipamentele de muncă folosite în activitatea de nitrurare să fie sigure din punct de vedere al securității în muncă pentru lucrători, nu a comunicat angajatorului deficiențele sistemelor de protecție și situațiile de muncă care trebuiau considerate un pericol…” se arată în rechizitoriul procurorului de caz, citat de Adevărul.

În același document se arată că deși ”era de notorietate că echipamentul de nitrurare prezintă caracteristici care îl fac periculos (uzura inerentă vechimii, absența cărții tehnice, absența sistemelor acustice și luminoase de semnalare a pericolului etc) acesta a fost pus în funcțiune, iar la nivelul anului 2010 s-a luat decizia, unanim acceptată, ca personalul deservent să fie desemnat din cadrul …fără calificare corespunzătoare fiind preferată o instruire rudimentară pe motiv că nu mai existau oricum instituții care să poate specializa angajatul pe acest segment de activitate”.

Condamnarea inițială, dată la finalul ajului 2019 de către Judecătoria Ploeiști a fost atacată la instanța superioară, dar Curtea de Apel Ploiești a respins apelul. Astfle, printr-o decizie definitivă,  Gheorghe Șerban Gruescu, director tehnic, șefii de secție Adrian Achim, Valentin Dumitru Dobre și Mariana Aldea au fost condamnați la câte un an de închisoare cu suspendare, 60 de zile de muncă în folosul comunități și la palta unor daune morale în valoare de 50.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here