apa nova logo

apa nova logoProcurorii DNA susţin că la nivelul Apa Nova Bucureşti, societate pusă sub acuzare pentru fapte de corupţie, ar fi fost instituit un serviciu de securitate format din foşti lucrători ai serviciilor de informaţii care ar fi efectuat filaje şi interceptări în interesul persoanelor care controlau agentul economic. 

Potrivit anchetatorilor, şefii Apa Nova încercau în acest mod să ţină sub control divulgarea de către angajaţii companiei de date care să conducă la depistarea activităţilor nelegale derulate. 

“În acelaşi scop, în cursul anului 2010, a fost încheiat contractul cadru cu S.C. SIS Strategy SRL, administrată de Teodor Sterian, finul lui Semenescu Ovidiu Traian, urmat în perioada anilor 2010 – 2015 de contracte similare, având ca obiect efectuarea de filaje şi interceptări ilegale, în interesul persoanelor care controlau Apa Nova Bucureşti, contracte semnate de directorii Roche Bruno-Daniel-Paul, Laurent Lalague şi Săniuţă Lavinia Teodora. Astfel, s-a indus în permanenţă o stare de teamă angajaţilor, scopul fiind ca aceştia să nu deconspire aspecte din activitatea ilicită a agentului economic”, menţionează procurorii anticorupţie. 

Informaţia apare în ordonanţa de extindere şi continuare a urmăririi penale în dosarul “Apa Nova Bucureşti”. 

Vineri, procurorii au pus sub acuzare această societatea pentru luare de mită, cumpărare de influenţă, favorizarea infractorului, violarea vieţii private, evaziune fiscală, în formă continuată, spălare de bani şi au extins urmărirea penală faţă de mai multe persoane cercetate în acest dosar. 

Conform unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, persoanele pentru care s-a dispus extinderea acţiunii penale sunt Bruno Roche, director general Apa Nova Bucureşti în perioada octombrie 2008 – septembrie 2013 (pentru evaziune fiscală, în formă continuată, spălare a banilor, violarea vieţii private), Ovidiu Semenescu, administrator al unor firme şi reprezentant neoficial al unui grup de firme străin din care face parte şi Apa Nova, şi Vlad Moisescu (ambii pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, complicitate la spălare a banilor). 

Procurorii susţin, în continuare, că suspecţii din dosar au participat la circuite comerciale şi financiare fictive care au avut ca scop înregistrarea în contabilitatea firmei a unor achiziţii fictive, presupuse prestări de servicii şi achiziţii mărfuri de la mai multe firme. 

“Firmele respective au emis facturi false care să favorizeze Apa Nova Bucureşti, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil şi a TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale ‘tip fantomă’. După alimentarea conturilor, au avut loc imediat retrageri de numerar, ridicări frecvente de numerar în valori mari cu explicaţia ‘achiziţii mărfuri’, s-au constatat rulaje deosebit de mari în conturile persoanelor fizice implicate, fără ca acestea să justifice, prin veniturile declarate, valoarea acestor transferuri”, se arată în ordonanţa DNA. 

În cauză, prejudiciul minim stabilit în dauna statului ca urmare a infracţiunii de evaziune fiscală este în sumă de 24.691.980 lei (echivalentul a 5.545.146 euro) reprezentând impozit pe profit şi TVA. Prejudiciul stabilit ca urmare a infracţiunii de spălare a banilor este în suma de 76.545.141,23 lei (echivalentul a 17.294.819 euro).

Sursa: www.jurnalul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here