fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

DNA deschide dosarul Roșia Montana

Citește Și

- Reclamă -

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunțat că a depus la finalul anului trecut o plângere penală la DNA în cazul Roșia Montană. Acesta a făcut anunțul marți seară, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV. Sesizarea a fot depusă pe 30 decembrie 2015 și a fost formulată pentru că „există semne că ar fi nereguli atât în ceea ce privește patrimoniul de la Roșia Montană, cât și în privința altor obiective de patrimoniu clasate în categoria A”.

Potrivit ministrului Culturii, există o verificare la nivelul Corpului de Control al prim-ministrului, dar și la Institutul Național al Patrimoniului “pentru a vedea dacă au existat conflicte de interese, chestiuni care pot prejudicia patrimoniul național al României nu numai în problema de la Roșia Montană”.

- Reclamă -

„Există semne că ar fi nereguli atât în ceea ce privește patrimoniul de la Roșia Montană, cât și în privința altor obiective de patrimoniu clasate în categoria A. Ministerul Culturii a sesizat deja DNA în cazul legat de Institutul Național al Patrimoniului. Da, a fost deja depusă o sesizare la DNA din partea organismelor Ministerului Culturii”, a spus Vlad Alexandrescu la Realitatea TV.

Ministrul Culturii a mai precizat și că există o anchetă în curs.

Vlad Alexandrescu a punctat faptul că „orice exploatare auriferă care ar putea avea loc, la Roșia Montană, ar trebui să țină cont de Legea 422 a patrimoniului național de protecție a siturilor clasate și, în special, a celor clasate în categoria A, care e de importanță națională. Nu spunem că nu se pot face exploatări aurifere, dar trebuie făcute cu respectarea tuturor avizelor legale”.

- Reclamă -

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

ISU Prahova începe recrutarea directă pentru diverse posturi

ISU Prahova a demarat recrutarea prin încadrare directă pentru 11 posturi de execuție. Recrutarea este disponibilă pentru următoarele: 2 posturi de...
Sari la conținut