fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Documente desecretizate: Ce scrie în raportul Jandarmeriei despre protestul din 10 august

Citește Și

- Reclamă -
Potrivit documentului descretizat care conține raportul Jandarmeriei despre protestul din 10 august 2018, informările primite de la serviciile secrete nu indicau riscuri la adresa securității naționale. În document se arată că intervenția a fost justificată prin mesaje postate pe rețelele sociale.

Documentul a fost numit „Informare privind manifestația de protest din Municipiul București, din data de 10 august 2018” și a fost obținut de Digi 24.

Este o informare făcută de Jandarmeria Română, care a rămas parțial secretă până săptămâna trecută. Are 20 de pagini de raport și trei anexe – legislație și informările primite de la serviciile secrete privind potențiale riscuri.

- Reclamă -

Potrivit Digi 24, documentul arată că Jandarmeria a monitorizat încă din iunie 2018 pregătirea protestelor. De asemenea, se arată că rețelele sociale au reprezentat o sursă importantă de informare, de acolo au fost strânse mai multe postări care indicau, în opinia Jandarmeriei, că protestul risca să escaladeze, justificând astfel amploarea pregătirilor forțelor de ordine.

Cu toate acestea, informările primite de la serviciile secrete nu indicau riscuri la adresa securității naționale.

Raportul conține o derulare pe ore și minute a intervenției și o justificare a jandarmilor pentru modul în care au acționat.

Este menționat în document că au fost anumite „situații punctuale” în care nu s-a justificat folosirea forței de către anumiți jandarmi asupra protestatarilor pașnici. Acestea sunt verificate atât la nivel intern, cât și de către procurori.

- Reclamă -

Documentul cuprinde și o cronologie a evenimentelor din 10 august 2018, din perspectiva forțelor de ordine:

În perioada premergătoare protestului, în mediul virtual s-a remarcat creșterea numărului de mesaje cu caracter radical/de incitare la violență împotriva forțelor de ordine, a Executivului și Legislativului.

Existența unor semnale în mediul online privind intenția de realizare a unor acțiuni radicale, de natură a produce o schimbare la nivel politic („revoluție”), inclusiv prin eventuale acțiuni violente (promovarea violenței la nivel de limbaj) și la nivel acțional, prin ocuparea sediului Guvernului României.

Datele primite de la partenerii instituționali nu au indicat o situație generatoare a unei crize de ordine publică, care prin complexitate, amploare și intensitate să amenințe sau să pună în pericol viața și sănătatea populației, stabilitatea politică, economică ori socială, ordinea și valorile constituționale sau îndeplinierea obligațiilor internaționale ale statului.

Intervenția în forță, autorizată din punct de vedere legal și administrativ, ale structurilor Jandarmeriei Române a fost determinată de următorii factori:

- Reclamă -

*translatarea caracterului pașnic și civilizat al manifestării către acțiuni violente cu caracter repetitiv

*punerea în pericol iminent a sănătății și integrității corporale a forțelor de ordine, cât și a celorlalți participanți la protest prezenți în zonă

*sustragerea unei arme de foc din dotarea personalului de intervenție.

Secretizarea acestui act a fost justificată prin faptul că erau menționate anumite informări primite de la serviciile secrete, acestea fiind practic părțile care au rămas secrete și pentru ancheta penală.

Un alt motiv pentru secretizare a fost dat de elemente privind organizarea forțelor de ordine sau de cine a coordonat întreaga intervenție, deși erau lucruri publice, prezentate de Jandarmerie în conferințe de presă ulterioare protestului.

Digi 24

Ziarul Incomod a fost singura publicație prahoveană ai cărei reporteri au fost în mijlocul evenimentelor. 

Jurnaliștii Ziarului Incomod au surprins toate momentele importante ale protestului, inclusiv intervenția în forță a Jandarmeriei. 

https://www.facebook.com/ZiarulIncomod/videos/2222915944673316/

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Adevarat ! „Incomod” este singura publicatie prahoveana ai carei reporteri au fost in mijlocul evenimentelor (represiunilor) din 10 august 2018 …
    Multumim „Incomod” !
    ing. S.I. Nicolescu – Ploiesti

Dă-i un răspuns lui Manistul Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Cum a fost sancționată asistenta de la maternitatea din Ploiești care a încurcat copiii

Asistenta care a încurcat bebelușii la maternitate din Ploiești a fost sancționată cu 10% din salariu pentru o perioadă...
Sari la conținut