Noi informații din dosarul Apa Nova ies la iveală, la aproape trei ani de la demararea cercetărilor! Directorul general al Veolia România, Mădălin Mihailovici, este suspectat de procurorii anticorupție din Ploiești că a încercat să falsifice documente. Este vorba de o serie de acte care urmau să fie prezentate drept justificare pentru mai multe plăți efectuate de companie și care să confere un caracter de legalitate, susțin procurorii.

Din documente reiese că procurorii anticorupție au pus la dispoziția instanței o convorbire interceptată în mediul ambiental în data de 26 august 2015, între Mădălin Mihailovici, CEO Veolia, și Irina Elena Munteanu, director adjunct Apa Nova București, care ar dovedi intenția celor doi de a ascunde documente în baza cărora s-au făcut plăți presupus nelegale.

“Totodată, s-a susţinut că probele administrate au relevat pericolul de plăsmuire a documentelor care să fie prezentate drept justificare pentru plăţile efectuate şi care să le confere un caracter de legalitate, sens în care, a fost prezentată convorbirea interceptată în mediul ambiant din 26 august 2015 între Mihailovici Jorj Mădălin şi Munteanu Irina Elena, ca şi posibilitatea ascunderii unor documente în baza cărora au fost efectuate plăţi presupus nelegale, cu referire la declaraţia dată de Munteanu Irina Elena la data de 29 septembrie 2015.”, se arată într-o încheiere de ședință de la Curtea de Apel Ploiești.

Reamintim că în dosarul Apa Nova instrumentat de DNA Ploiești, doi foști directori generali ai Apa Nova, Roche Bruno-Daniel-Paul și Laurent Lalague, sunt acuzați de o serie de infracțiuni, printre care evaziune fiscală, luare de mită și violarea vieții private. Ei sunt suspectați că au dat mită pentru a obține decizii favorabile de creștere a tarifului la apă din partea municipalității.

Apa Nova București este și ea cercetată pentru luare de mită, cumpărare de influență, favorizarea infractorului, violarea vieții private, evaziune fiscală în formă continuată și spălare a banilor.

Investigațiile demarate în România au fost preluate și la Paris de Parchetul național financiar.

Poliția biroului anticorupție din Franța a percheziționat în ianuarie 2018 sediul multinaționalei franceze Veolia, în cadrul unei anchete care a început după cea demarată de Direcția Națională Anticorupție, care a dispus în 2015 punerea în mișcare a acțiunii penale față de Apa Nova București, potrivit Le Parisien.

Magistrații francezi încearcă acum să afle dacă Veolia a dat mită pentru a obține creșterea tarifului la apă în București.

În 2000, Veolia a obținut concesiunea Regiei generale de apă pentru 25 de ani.

Iată documentul care face referire la Mădălin Mihailovici:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here