Doi bărbați au căzut în gol aproximativ 30 de metri într-un buncăr cu cereale. Incidentul s-a produs luni dimineață.
Unul dintre cei doi bărbați care au căzut în gol a fost găsit mort, a anunțat SAJ Vaslui.
Este vorba despre un bărbat de 69 de ani. Celălalt bărbat, de 59 de ani, este în stare de conștiență.
„La Sălcioara, doi bărbaţi au căzut într-un buncăr cu cereale la o adâncime de 30 metri. La locul producerii evenimentului au fost trimise doua ambulanţe SAJ coordonate de un medic. De asemenea, a fost trimis elicopterul SMURD. Victimele au fost extrase. Un bărbat de 69 de ani a fost declarat decedat iar celălalt, în vârstă 59 de ani, este conştient”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, citat de observatornews.ro.
Poliţiştii au demarat verificări în acest caz urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.