fbpx
miercuri, aprilie 17, 2024
spot_img

Doi minori au furat biciclete de pe o stradă din Ploiești

Citește Și

- Reclamă -
Doi minori cu vârstele de 12, respectiv 14 ani au fost prinși de poliție după ce au furat două biciclete de pe o stradă din Ploiești. Cele două biciclete au fost înapoiate persoanelor vătămate.

La data de 13 septembrie, în jurul orei 20:00, polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112 de către un tânăr, cu privire la faptul că lui și prietenului său le-ar fi fost sustrase bicicletele, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

Un tânăr de 16 ani le-a declarat polițiștilor ajunși la fața locului faptul că în timp ce se afla pe Strada Cuza Vodă din municipiu cu un prieten, la un moment dat au lăsat bicicletele neasigurate și nesupravegheate pe trotuarul străzii, iar când au revenit la acestea au constatat faptul că le-au fost sustrase.

- Reclamă -

La scurt timp, polițiștii au reușit identificarea și ulterior depistarea persoanelor bănuite, ca fiind doi minori cu vârstele de 12, respectiv 14 ani, din municipiul Ploiești.

Cei doi au fost conduși la sediul unității de poliție, iar reprezentanții legali ai acestora au fost sancționați contravențional conform Legii nr.61/1991, pentru nesupravegherea minorilor, potrivit surselor citate.

În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției nr.1 de poliție Ploiești sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

- Reclamă -

Sursă: IPJ Prahova

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO De-ale campaniei. Ce au mai făcut candidații în ultima săptămână

Jurnaliștii Incomod au realizat un nou talk show despre candidații din Prahova și Ploiești la alegerile locale din 9...
Sari la conținut