fbpx
miercuri, octombrie 4, 2023
12.3 C
Ploiești
spot_img

Doi oameni omorâți de fulger. Opt vaci răpuse și ele în timpul unei furtuni

Citește Și

- Reclamă -

Opt vaci și doi bărbați, îngrijitori ai animalelor, au fost găsiți morți în comuna Săcuieu din județul Cluj.

„La data de 12 iulie, în jurul orei 21.40, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați despre faptul că în localitatea Rogojel, comuna Săcuieu, au fost găsite decedate 8 bovine, posibil prin fulgerare, iar cei doi bărbați, îngrijitori ai animalelor, nu au fost identificați în respectiva zonă.

Au fost demarate verificări, iar în jurul orei 23.00, cei doi bărbați, de 43 și 44 de ani au fost identificați, însă din nefericire, un echipaj medical a constatat decesul acestora. Ulterior trupurile au fost transportate la IML Cluj, în vederea efectuării necropsiei, urmând a fi stabilită cu exactitate cauza decesului.

- Reclamă -

În cadrul cercetărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că cele două cadavre prezentau urme vizibile de leziuni. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Cluj.

CITEȘTE și Zile de foc și nopți tropicale. Temperaturile pot ajunge la 40 de grade. Ce trebuie să facem

- Reclamă -
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

Bătrână lovită de mașină în timp ce traversa DN 1

O bătrână a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa DN...