fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Doi prahoveni s-au alăturat luptei împotriva COVID-19. Au donat Spitalului Municipal Câmpina 50 de viziere, câteva sute de măști FFP3 și combinezoane

Citește Și

- Reclamă -

Alina Bârsan și Radu Ionescu sunt doi prahoveni despre care comunitatea locală tot aude și citește în ultimii ani. Ea, învățătoare la o școală generală din Câmpina. El, un pasionat al motoarelor, coordonatorul grupului Happy Street Brotherhood MF și cu activitate profesională în domeniul vânzărilor. Aparent, nimic în comun. În realitate, însă, sufletul mare, dorința de a face bine, dar și cazurile umanitare în care, inițial, se implicau separat, fără a ști unul de altul, au făcut ca la un moment dat să se cunoască și să-și unească forțele în acțiunile umanitare.

De această dată, mâna de sprijin pe care cei doi o acordă este pentru Spitalul Municipal din Câmpina , desemnat ca fiind unitate-suport pentru pacienții infectați cu COVID-19. Ei sunt cei care coordonează acest demers, dar sunt susținuți în tot ceea ce fac de zeci de alte persoane.

- Reclamă -

Au văzut și au auzit peste tot de lipsa materialelor de protecție pentru cadrele medicale. Alina tocmai organizase cu elevii săi de clasa a II-a un târg caritabil de Mărțișor, în urma căruia a reușit să adune câteva mii de lei. Pe lângă părinți și copii, învățătoarea i-a mobilizat și pe câțiva dintre colegii săi.

Radu a făcut ceea ce mai experimentase și-n anii trecuți în a strânge fonduri pentru diverse cazuri umanitare: o licitație a „fioroșilor“ pe două roți („Cumpără un motociclist, îndeplinește un vis“). Astfel au existat persoane care au donat pentru o plimbare cu motorul sau/și motociclistul dorit, iar banii au fost direcționați, de această dată, către materiale sanitare.

Astfel au cumpărat 50 de viziere, câteva sute de măști FFP3 și combinezoane. Unele dintre materiale deja au sosit și au fost donate spitalului, altele urmează să ajungă.

- Reclamă -

Nu se opresc aici! Dorința lor este a asigura donații cât mai des posibil.

Poate că vor exista persoane care vor spune că este o „nimica toată“ ceea ce au reușit să facă. Dimpotrivă, demersul lor, al unor oameni fără venituri consistente, fără afaceri în administrare, fără pârghii prea multe către furnizori, este unul substanțial. În primul rând, Alina și Radu sunt exemplul celor care nu s-au complăcut în a-i compătimi pe cei aflați în „linia întâi“ și nici în a-i înjura pe guvernanți c-au făcut sau n-au făcut. Au vrut mai mult de atât! Să ajute! Să întreprindă ceea ce stă în puterea lor și să fie parte dintre cei care pun umărul în lupta cu acest dușman atât de puternic.

Sunt conștienți că urmează o perioadă grea, dar care depinde de noi toți cum va fi depășită. Cei doi coordonatori și zecile de persoane care li s-au alăturat, pornind de la copii de 8-9 ani și până la adulți de 70+, continuă strângerea de fonduri pentru a contribui, în aceste zile, la cele necesare unității medicale din Câmpina. Oricând, pe patul de spital poate ajunge cineva drag lor și-și doresc să aibă siguranța că vor avea un medic apt care să-i trateze și toată protecția necesară în astfel de situații…

 

- Reclamă -

Cei care vor să li se alăture, o pot face contactându-i la

0727387363 – Alina Bârsan

0725339451 – Radu ionescu

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Reacția Rompetrol după explozia de vineri dimineață pe platforma Petromidia

În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță,...
Sari la conținut