fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Doi senatori propun reducerea numarului de ore de lucru. Vineri, program de 6 ore

Citește Și

- Reclamă -

Doi parlamentari liberali propun, printr-un proiect de act normativ, reducerea orelor de lucru prestate săptămânal, de la 40 la 38 de ore, fără afectarea salarizarii și, de regulă, ziua de vineri să fie de șase ore.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 privind Codul Muncii a fost inițiată de senatorul PNL, Alexandru Pereș și de deputatul liberal Dan Coriolan Simedru și a fost depusă la Senat.

- Reclamă -

Potrivit proiectului, pentru salariații angajați cu normă întreagă durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi, de luni până joi, iar vinerea este de 6 ore.

„38 de ore pe săptămână, fără afectarea salarizarii aflate în plată. (…) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii va fi de 8 ore pe zi, de luni până joi, și de 6 ore vinerea, cu două zile repaus. În funcție de specificul unității sau al muncii prestate se poate opta și pentru o variantă de repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 38 de ore pe săptămână. Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 38 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern”, se arată în proiectul de act normativ, potrivit HotNews.

În expunerea de motive, inițiatorii susțin că „scopul primordial al propunerii legislative este acela de a sprijini salariații în lupta lor cu stresul inerent de zi cu zi, prin consolidarea programului de relaxare săptămânal, dar nu în detrimentul productivitatii muncii.”

- Reclamă -

„România ocupă locul 3 in Europa, după Bulgaria și Macedonia, atât la incidența la AVC, cât și la mortalitatea secundară bolilor cerebrovasculare. Într-adevăr, cauzele accidentelor vasculare cerebrale sunt multiple, dar îngrijorător este faptul că incidența AVC a crescut în rândul categoriei de vârstă sub 30 de ani. În prezent, peste 31% din numărul total de pacienți cu AVC au vârsta între 20 și 64 de ani, exact plaja de vârstă a membrilor activi ai societății, în creștere cu 6% față 1990”, menționeaza inițiatorii.

Proiectul se află în consultare publică la Senat, prima Cameră sesizată.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut