La data de 30 iulie, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Mizil au reținut doi tineri, de 14 și 15 ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase.
Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 14 iulie, doi tineri, cu vârstele de 14 ani, respectiv 15 ani, aflându-se pe o alee adiacentă unei străzi din orașul Mizil, ar fi agresat fizic alți doi tineri, de 15 ani, respectiv 18 ani, filmând această întâmplare și postând-o pe rețelele de socializare.
Tot din cercetări a reieșit faptul că, la data de 15 iulie, unul dintre bănuiți ar fi încărcat pe o platformă de socializare un clip video în care prezintă un obiect tăietor-înțepător.
Persoanele agresate au fost invitate la sediul unității de poliție, împreună cu reprezentanții legali, în vederea audierii, acestea formulând plângere prealabilă.
Cei doi bănuiți au fost audiați, iar, în baza probatoriului administrat, față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar, ulterior, aceea a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase.