fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Dosar penal în cazul copiiilor aflați în tabăra de schi din Azuga

Citește Și

- Reclamă -

Poliția din Azuga a decis să sancționeze pensiunea unde au fost cazați cei 5 copii care în cursul nopții trecute au ajuns de urgență la spital cu dureri abdominale și vărsături. Administratorul pensiunii a fost sancționat de polițiști cu 4.000 de lei pentru mai multe deficiențe constatate de polițiști în urma controlului, dar s-a deschis și o anchetă penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor și comercializare de alimente alterate, la Casa Nicolenco, pensiunea în cauză.

În paralel, inspectorii DSP, OPC și DSV au făcut și ei o anchetă la aceeași pensiune și au decis suspendarea activității restaurantului care funcționa acolo.

- Reclamă -

“La ora 5 am fost anunțați de către Serviciu de Ambulanță că cinci copii cu simptomatologie vărsături și dureri abdominale au fost transportați către Spitalul Orășenesc Sinaia. Acei copii, cu stare generală bună, putem spune, pentru că nu erau febrile și nu aveau diaree, au fost transportați, monitorizați, evaluați în cadrul CPU și apoi transferați în secția de pediatrie. S-a anunțat și DSV-ul care se va ocupa pe partea de alimente și OPC-ul cu care s-a plecat în echipă către Azuga. La nivelul spitalului s-a făcut anchetă epidemiologică cu copiii și unul dintre însoțitori pentru identificarea alimentului posibil incriminat. Grupul era format din 21 de copii și zece adulți, dar dintre aceștia doar cinci copii aveau această simptomatologie. O altă echipă s-a deplasat la pensiunea respectivă unde au fost cazați pentru efectuarea anchetei împreună cu OPC-ul și cu DSV-ul. Din primele date de până acum, s-a decis suspendarea activității restaurantului de către reprezentanții DSP-ului și s-a aplicat și sancțiune conform hotărârilor 157 și ancheta este încă în derulare”, a declarat Anca Dobrescu, directorul DSP Prahova.

Dintre cei cinci copii, doar unul a mai rămas în spital, ceilalți fiind externați în cursul zilei de astăzi.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

4 COMENTARII

  1. tREBUIE SA SE FACA CEVA LA NIVEL MAI MARE REFERITOR LA POTENTIALUL NATURAL PE CARE ACEASTA STATIUNE IL ARE SI CARE ESTE NEGLIJAT DE CONDUCEREA LOCALA A ORASULUI.PRIMARUL ,LOCTIITORII AU PROMIS IN ALEGERI SI NU AU FACUT NIMIC IN AFARA DE ASI INDESA IN BUZUNAR SUME DE LOG DE INVIDIAT DIN AFACERI ASCUNSEAR FI BINE VENITA O ANCHETA DIN PARTEA SERVICIILOR COMPETENTE.

  2. pOLITIA DIN AZUGA SI PRIMARIA CU AL EI PRIMAR AR TREBUI SA SE IMPLICE MAI MULT IN PROBLEMELE DE ORGANIZARE ALE ORASULUI.pACAT DE POTENTIALUL NATURAL DE CARE NU STIU SA PROFITE.rUSINE PENTRU ACEL ASA ZIS PARC CARE ESTE ASA DE 100 DE ANI….AR TREBUI DOTAT PTR TOATE CATEGORIILE DE COPII,TREBUIE FACUT UN PATINUAR NATURAL,TERENURI DE SPORT PE LOCUL VECHIULUI STADION DARAMAT …MEREU MA INTREB- DE CE OARE? – TINERETUL AZUGEAN DESTUL DE NUMEROS ATRAS IN COMPETITII SPORTIVE LOCALE,REGIONALE ETC…NU FAC ALTCEVA DECAT STAU PĂE ACELE CATEVA BANCI SI MANANCA SEMINTE??????VB TRIVIAL SI……MARE PACAT…DL.PRIMAR TREZITIVA LA REALITATE LASAT AFACERILE PERSONALE SI FACETI CEVA SI PTR ORAS…DACA VA DEPASESC ACESTE PROBLEME LASATI LOCUL LIBER UNEI PERSOANE COMPETENTE!!!!!!!

Dă-i un răspuns lui IORDACHE MARIANA Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut