fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Dosar penal în urma unei partide de vânătoare la care a participat un minor

Citește Și

- Reclamă -

Sâmbătă, polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la partidele de vânătoare organizate pe fondul cinegetic nr. 15 Mănești.

Astfel,  în jurul orei 1030, a fost depistat un bărbat de 62 de ani din municipiul Ploiești, care, în calitate de organizator al unei partide de vânătoare colectivă, a permis fără drept participarea unui minor de 15 ani, căruia i-a încredințat o armă de vânătoare.

- Reclamă -

La aceeași partidă a fost depistat și un tânăr de 20 de ani din Târgșoru Vechi care, în calitate de paznic de vânătoare, avea asupra sa arma de serviciu, fără a fi înscris în autorizația de vânătoare colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de braconaj și una de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, cercetările fiind continuate de polițiștii serviciului. Totodată, a fost aplicată și o sancțiune contravențională.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut