fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Dosar penal pentru că a încercat să vândă o mașină cu acte false

Citește Și

- Reclamă -

targ masini - Ziarul INCOMODLa data de 2 mai, la dispeceratul Poliției Ploiești, a fost primit un apel prin 112, din partea unui bărbat care sesiza faptul că, aflându-se într-un târg din municipiu, ar fi fost înșelat cu ocazia achiziționării unui autoturism. Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că în cursul aceleași zile apelantul ar fi convenit un schimb de autoturisme cu un alt bărbat care, pretextând că dorește să facă o probă cu autovehicului persoanei vătămate, ar fi plecat cu acesta fără a reveni în termenul stabilit și fără a mai răspunde ulterior la telefon. În urma activităților desfășurate de oamenii legii, aceștia au identificatt persoana bănuită de comiterea faptei, stabilind totodată că seria autovehiculului oferit la schimb de către aceasta nu ar fi corespuns cu cea din documentele de proprietate. Pentru aspectele constatate a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau cu numere false, cercetările urmând a fi continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut