fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

VIDEO: Dosarul „10 August” a fost clasat parțial – IMAGINI de la proteste filmate de reporterii Incomod

Citește Și

- Reclamă -
Procurorii DIICOT au anunțat, miercuri, clasarea parțială a dosarului privind violențele de la 10 august și declinarea unei părți din anchetă către Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, privind intervenția unor jandarmi la protestul Diasporei, notează G4Media.ro. Șefii jandarmilor, CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN au scăpat de dosar, potrivit comunicatului instituției conduse de Giorgiana Hosu.

Procurorii au clasat și dosarul privind o presupusă tentativă de lovitură de stat (acuzația venită dinspre PSD), dar au dispus și clasarea dosarului legat de comportamentul șefilor Jandarmeriei în timpul protestului, când zeci de participanți au fost bătuți. Astfel, au scăpat de anchetă Ionuț Sindile, Sebastian Cucoș, Laurențiu Cazan și Dan Mihai Chirică, șefii jandarmeriei și poliției.

Imagini filmate de reporterii Ziarului Incomod în timpul protestului: 

- Reclamă -

Comunicatul Parchetului

Prin ordonanța din data de 26.06.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus următoarele:
1.    Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale;

- Reclamă -

2.    Declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu constând în aceea că ”în data de 10.08.2018, începând cu ora 1800, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

3.    Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, comisar şef de poliţie CHIRICĂ MIHAI DAN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă;

4.    În vederea aprecierii incidenței în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7475/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispozițiilor art.335 Cod procedură penală, respectiv cu privire la extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la lovire sau alte violențe prev. de art.52 alin.3 Cod penal cu referire la art.193 Cod penal, un exemplar al ordonanței a fost comunicat prim-procurorului acestei unități de parchet.

Explicațiile DIICOT pentru clasarea celor mai importante părți din anchetă

- Reclamă -

În ceea ce privește plângerea depusă de Jandarmeria Română, privind presupusa tentativă de lovitură de stat a manifestanților de la protestul Diasporei, procurorii explică faptul că ”acțiunile violente circumscrise evenimentelor publice care au avut loc în data de 10 august 2018 pe parcursul desfășurării autointitulatului ”Miting al Diasporei”, într-un demers de contestare a calităților profesionale/morale ale unor membrii ai executivului și Parlamentului, chiar dacă scopul declarat a fost acela de determinare a renunțării acestora la funcțiile  publice deținute, nu au avut și nu au putut avea valoarea de afectare a securității naționale circumscrisă unei acțiuni menite fie a genera schimbări la nivelul ordinii constituționale, fie a îngreuna sau împiedica exercitarea puterii de stat”.  În ordonanța de clasare a anchetei se mai arată că ”datele referitoare la acţiunile de protest din data de 10.08.2018, nu au indicat o situaţie generatoare a unei crize de ordine publică care prin complexitate, amploare şi intensitate să ameninţe sau să pună în pericol ordinea şi valorile constituţionale, sau îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale statului”.

Referitor la intervenția în forță a jandarmilor, procurorii DIICOT spun că era justificată pentru a nu fi puse în pericol viața și integritatea corporală a membrilor forțelor de ordine și a participanților la manifestație.

CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL AICI

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut