fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Dosarul în care OMV Petrom a fost condamnată pentru decesul unui copil de 9 ani se rejudecă

Citește Și

- Reclamă -

OMV Petrom a fost găsită vinovată de moartea unui copil de nouă ani şi a fost condamnată, în martie 2018, de Judecătoria Ploieşti, la amendă penală în valoare de 380.000 de lei, dar şi la plata unor daune morale în valoare de 135.000 de euro pentru rudele victimei.

Iniţial părinţii au cerut daune morale în valoare de un miliard de euro, dar ulterior au revenit asupra sumei şi au solicitat doar nouă milioane de euro.

- Reclamă -

Apelurile declarate de părţi, nemulţumite de prima soluţie dată de instanţă, s-au judecat la Curtea de Apel din Ploieşti, care a decis ca dosarul să se rejudece la instanţa de fond.

” (…)admite apelurile declarate de inculpata SC OMV Petrom SA şi părţile civile Furcelea Elena, Furcelea Constantin Cristian în nume propriu şi pentru Furcelea Antonia Nicoleta, Furcelea Adrian Constantin, Furcelea Mihai Alexandru, Furcelea Violeta şi Furcelea Cătălin-Cosmin împotriva sentinţei penale nr. 547 din 6 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează în totalitate sentinţa apelată şi trimite cauza primei instanţe pentru rejudecare potrivit considerentelor prezentei decizii”, conform portalului instanţelor de judecată.

Compania a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curtre de Casaţie şi justiţie, în mai 2016. Ancheta a avut vedere moartea lui Marian Furcelea, băiatul de nouă ani din comuna Ariceştii Rahtivani, care a fost găsit mort lângă o sondă care nu era împrejmuită.

- Reclamă -

Medicii legişti au stabilit că moartea copilului s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenite în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut