fbpx
marți, martie 19, 2024
spot_img

Dosarul directorilor Lukoil, cu prejudiciu calculat de 1,7 miliarde euro: Sentința de achitare a fost anulată!

spot_img

Citește Și

- Reclamă -
Sentința prin care directorii Lukoil au fost achitați în dosarul cu prejudiciu de 1,7 miliarde de euro a fost anulată. Dosarul se reia de la zero

Şefii rafinăriei Petrotel Lukoil Ploieşti, achitaţi în primă instanţă într-un dosar cu prejudiciu de 1,7 miliarde de euro, vor fi rejudecaţi.

Curtea de Apel Ploieşti a anulat, miercuri 27 noiembrie, sentinţa Tribunalului Prahova care a decis că directorii companiei petroliere sunt nevinovaţi.

- Reclamă -

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova:

” admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinţei penale nr. 377 din data de 23 octombrie 2018 pronunţate de Tribunalul Prahova privind pe inculpaţii Bogdanov Andrey Iurevici, Raţă Andrei, Duţu Dorel, Vointsev Alexey, Kuzina Olga, Dănulescu Dan, S.C Petrotel Lukoil S.A. şi Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă potrivit considerentelor prezentei. Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2019”

Directorii companiei au fost deferiţi justiţiei în anul 2015 sub acuzaţiile de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, iar S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. PLOIEŞTI, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

- Reclamă -

Prejudiciul calculat de anchetatori a fost unul record pentru România, 1,7 miliarde de euro.

După doi ani de proces, instanţa penală a Tribunalului Prahova a considerat că reprezentanţii SC Petrotel Lukoil SA, dintre care doi cetăţeni ruşi, sunt nevinovaţi de faptele de care au fost acuzaţi de către procurori.

În acest dosar, directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire cu rea credinţă a capitalului societăţii şi spălare de bani. În acelasi dosar au fost trimişi în judecată trei directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti, respectiv Alexey Voinstev, acuzat de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, Olga Kuzina şi Dan Dănulescu, acuzaţi de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.

De asemenea au fost deferiţi justiţiei în aceeaşi caiuză, Andrei Raţă, membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil sub acuzaţiile de folosire cu rea credinţă a creditului societaţii şi spălare de bani, iar contabilul şef Dorel Duţu a fost deferit justitiei sub acuzaţiile de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societaţii şi complicitate la spălare de bani.

- Reclamă -

Pe lângă reprezentaţii conducerii Lukoil, au fost trimise în judecata SC Petrotel Lukoil Ploiesti, acuzata de spălare de bani şi SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.

Dosarul Lukoil a fost iniţial trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 3 august 2015. Conform unui comunicat remis presei la acel moment prejudiciul calculate de către procurori în această cauză a fost unul record pentru România, în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că ”în perioada 2011- 2014, inculpaţii, în calitate de administratori şi directori generali ai S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, au folosit cu rea credinţă bunurile şi creditul de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza alte societăţi comerciale în care aveau interes direct sau indirect. Astfel, susţin procurorii, au încheiat  în numele şi pe seama S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti contracte de achiziţie de materie primă( ţiţei) precum şi contracte de livrare de produse finite în condiţii de preţ dezavantajoase societăţii comerciale, având ca rezultat generarea de pierderi determinate de practicarea unor preţuri de livrare situate sub costurile de producţie.

De asemenea persoanele implicate în anchetă au folosit cu rea credinţă creditul de care se bucura societatea pe care o administrau, într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda, membră a grupului LUKOIL, în care aveau un interes direct sau indirect. Astfel au ”dispus, autorizat, încuviinţat efectuarea de plăţi cu titlu de restituire de împrumut în virtutea contractelor de creditare în cadrul cărora S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti avea calitatea de împrumutat-debitor, sume achitate pentru stingerea unui debit fictiv, sume împrumutate cărora, cu ştiinţă şi în detrimentul societăţii le-au schimbat destinaţia prin stingerea unui împrumut în curs, favorabil ca şi condiţii de creditare cu un împrumut defavorabil ca şi condiţii de creditare destinat investiţiilor şi care nu s-au regăsit în investiţiile societăţii precum şi sume restituite cu titlu de rambursare împrumut şi provenite dintr-un aport de capital simulate”, se arată în comunicatul PCA Ploieşti.

Soluţia Tribunalului Prahova, anulată miercuri 27 noiembrie de judecătorii Curţii de Apel Ploieşti

În baza art. 396 alin.5 rap. la art. 16 alin.1 lit. a Cod de procedură penală, dispune achitarea inculpaţilor:

1) Bogdanov Andrey Iurevici, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi spălare a banilor, prev. de art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

2) Raţă Andrei, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi spălare a banilor, prev. de art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

3) Duţu Dorel, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

4) Vointsev Alexey, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.

5) Kuzina Olga, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

6) Dănulescu Dan, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. a din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

7) S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. PLOIEŞTI, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin.1 lit. a din legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.
LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM OLANDA, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. a din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.

Soliţia Tribunalului Prahova, anulată miercuri, 27 noiembrie, 2019 de judecătorii Curţii de Apel Ploieşti

II. În baza art. 397 Cod de procedură penală, ia act că persoana vătămată S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. PLOIEŞTI nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar SOCIETATEA DE INVESTIŢII FINANCIARE MUNTENIA S.A. a renunţat la pretenţiile civile potrivit art. 22 Cod de procedură penală.
Dispune revocarea măsurilor asigurătorii după cum urmează:

1. Sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului inc. LUKOIL EUROPE HOLDINGS RESPECTIV asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni la o valoare de 2,5 lei/acţiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei.

2. Sechestrului asigurător asupra primelor de emisiune deţinute de inc. LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, acţionar majoritar în cadrul SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, în valoare totală de 1.880.931.388 lei.

3. Sechestrului asigurător asupra următoarelor conturi–, deţinute de inc. PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, precum şi a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurenţa sumei 642.285.263,48 euro, conform Încheierii nr. 411/22.09.2015 a Judecatorului de Camera Preliminara din cadrul Tribunalului Prahova, data in dosarul 5169/105/2015.

4. Sechestrului asigurător asupra conturilor deţinute de terţul acţionar majoritar al inc. SC PETROTEL LUKOIL SA Ploieşti, până la concurenţa sumei de 542.262.283,28 euro, conform Încheierii nr. 411/22.09.2015 a Judecatorului de Camera Preliminara din cadrul Tribunalului Prahova, data in dosarul 5169/105/2015.

Respinge ca nefondată propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, de luare a măsurilor asigurătorii .
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în sumă de 71.226 lei, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 276 alin.6 Cod de procedură penală, ia act că nu au fost solicitate cheltuieli judiciare de către părţi.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

2 COMENTARII

  1. Iar or sa inceapa cu amenintari de „reduceri personal”, „daune-interese”, „reducere activitate” s.a.
    Cei care trebuiau sa-i monitorizeze DIN TIMP, au iestit deja la pensie …
    Oare „acestia” (…) nu au nicio vina ?
    Sau se asteapta o noua „negociere” !? …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
spot_img

Ultimele Știri

Marius Constantin vrea un nou mandat la primăria Băicoi

Marius Constantin, primarul orașului Băicoi, candidează pentru un nou mandat.Constantin este președinte al PUSL Prahova și va fi candidatul...
spot_img
Sari la conținut