fbpx
marți, aprilie 16, 2024
spot_img

Dosarul „Nana”. CSM sesizează Inspecţia Judiciară în cazul Băsescu

Citește Și

- Reclamă -

basescu ingrijorat - Ziarul INCOMODConsiliul Superior al Magistraturii sesizează Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile fostului preşedinte Traian Băsescu, informează Realitatea TV.

CSM sesizează Inspecţia Judiciară în cazul lui Traian Băsescu. Asta dupa ce Parchetul General l-a reclamat pe Traian Băsescu pentru că ar fi pus la îndoială independenţa şi imparţialitatea procurorilor.

- Reclamă -

Ministerul Public a reacţionat la postarea de pe Facebook a fostului preşedinte, în care acesta a vorbit despre dosarul penal în care este implicată fiica sa cea mare, Ioana. Băsescu a acuzat presiuni politice după ce procurorii au pus sechestru pe terenurile familiei.

„Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea”, s-a apărat fostul preşedinte, pe Facebook. 

Traian Băsescu a mai menţionat că fiica sa „a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă”.

- Reclamă -

„Oare de ce timp de trei ani cît timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a facut nici o investigaţie?”, se întreabă Băsescu, pe reţeaua de socializare.

Fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu a dat declaraţii în calitate de martor, în faţa procurorilor de la Parchetul General, la sfârşitul anului trecut. 

Anchetatorii susţin că s-au comis ilegalităţi în momentul comasării a peste 200 de hectare de teren. Potrivit Hotnews, 11 persoane sunt cercetate în acest dosar pentru constituirea unui grup infracţional organizat, fals în înscrisuri, conflict de interese, abuz în serviciu şi spălare de bani. 

În septembrie 2013, Ioana Băsescu a cumpărat un teren de peste 290 de hectare la Nana, printr-un credit bancar ipotecar în valoare de un milion de euro, la care a mai adăugat încă 1,3 milioane de euro.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Alexandru Săraru: ”AUR Prahova susține demersul sindicaliștilor TCE și cere medierea conflictului de muncă”

După ce Ziarul Incomod a anunțat în exclusivitatea că sindicaliștii din TCE Ploiești se pregătesc de grevă generală prin...
Sari la conținut