fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Două bătăi în zona barului Afterlife din Ploiești într-o singură noapte

Citește Și

- Reclamă -

Două bătăi au avut loc într-o singură noapte în zona barului Afterlife din Ploiești! Incidentele au avut loc vineri spre sâmbătă, 20 octombrie 2017.

În jurul orei 01:00, în urma unui conflict verbal, doi bărbați s-ar fi luat la bătaie după ce au ieșit din bar. Ulterior, unul dintre ei a ajuns la spital după ce a fost lovit cu pumnul în față de mai multe ori. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a fost solicitat printr-un apel la 112.

- Reclamă -

În final, ambii scandalagii au avut de suferit: cel transportat la spital a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar celălalt bărbat s-a ales cu dosar penal și o amendă în valoare de 500 de lei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru loviri și alte violențe și agresorul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 500 lei”, a declarat Raluca Brezeanu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova.

La câteva ore după, în jurul orei 03:30, un alt bărbat a fost agresat. Potrivit rudelor, se pare că acesta ar fi găsit un telefon mobil în zona barului și a intrat să îl predea personalului, gândindu-se că l-a pierdut vreun client. Victima susține că după ce a lăsat telefonul la bar, în timp ce se îndrepta spre ieșire, doi indivizi l-au lovit. După incident, acesta a plecat acasă și ulterior s-a deplasat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, însă, a refuzat internarea după ce a fost tratat.

- Reclamă -

Spitalul a anunțat poliția, iar un echipaj de poliție s-a deplasat la spital, unde i-a luat o declarație tânărului agresat. Rudele mai spun că a doua zi tânărul s-a prezentat la poliție pentru a oferi mai multe detalii și a mers din nou la spital, unde a fost reexaminat.

Potrivit victimei, se pare că agresorii ar fi din același grup care ar fi provocat primul scandal. Victima spune că a fost în bar în momentul în care a avut loc primul incident și că este posibil ca agresorii să fii crezut că el a anunțat poliția și acesta ar fi fost motivul pentru care a fost bătut. Acesta mai spune că la masa unde stăteau agresorii se scandau lozinci de susținere a echipei de fotbal Petrolul Ploiești, fapt care îl face să creadă că agresorii fac parte din galeria echipei.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, bănuiți de comiterea faptei sunt doi tineri din Ploiești în vârstă de 36 de ani, respectiv 29 de ani.

„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru loviri și alte violențe și se efectuează cercetări pentru stabilirea stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul”, a declarat Raluca Brezeanu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova.

- Reclamă -

Reporterii ziarului nostru au luat legătura cu reprezentanții barului Afterlife pentru un punct de vedere.

„Scandaluri în bar nu, în zona barului, că au avut loc în stradă. Au avut loc niște incidente, dar incidentele au avut loc afară în zona barului, spre zona Radu Stanian. Într-adevăr au fost și au consumat băuturi alcoolice și am înțeles, ulterior din ce am fost întrebați și noi de către poliție, că incidentele au avut loc în stradă, au fost niște circumstanțe de genul aceasta. Noi când am dat declarații la poliție nu s-a menționat de toaletă. Poliția a trebuit să ne întrebe și pe noi ca să își facă firul poveștii, dar incidentul nu s-a petrecut la noi. Am înțeles că după ce au plecat s-au certat între ei. Poliția a fost chemată în zona Radu Stanian, acolo unde au avut loc discuțiile. Ceva din povestea aceasta nu este ok. Unitatea este în curs de achiziție a unui sistem de supraveghere video”, a declarat reprezentantul barului.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut