Incendiu anexe gospodărești în comuna Florești, sat Novăcești.
Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi au acționat în această dimineață pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins anexele a doua gospodării din satul Novăcești.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, s-a acționat cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 200 mp, pompierii reușind să salveze casele aferente celor doua gospodării.
Evenimentul nu a fost soldat cu victime.
La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza jaratecului lăsat nesupravegheat (a fost pus foc în aer liber și, la final, nu s-au asigurat ca acesta este stins in totalitate).