fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în Prahova

Citește Și

- Reclamă -

Pe Drumul Naţional 1, pe ruta Bucureşti-Ploieşti, urmează să fie amenajate două noi sensuri giratorii, autorităţile aşteptând în prezent certificatul de urbanism şi anunţând că lucrările, estimate să dureze două luni, ar putea să înceapă în primăvara lui 2018. Cele două noi sensuri giratorii vor apărea în satul Potigrafu din comuna Gorgota, investiţia fiind suportată de administraţia locală.

Proiectul este propus încă din 2016 de către reprezentanţii Primăriei Gorgota, care până acum au obţinut acordul din partea Poliţiei Rutiere şi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Documentaţia a fost trimisă către Comisia Judeţeană de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, iar autorităţile speră ca toate formalităţile să se finalizeze în acest an, urmând ca din 2018 să înceapă şi lucrările propriu-zise.

- Reclamă -

Cele două noi sensuri giratorii urmează să fie amenajate de autorităţile locale pe DN1, la intrarea şi la ieşirea din satul Potigrafu, pe o porţiune de drum unde în prezent se circulă cu viteză mare şi unde accesul şoferilor care vin de pe şoselele secundare se face foarte greu.

„Am ajuns la un acord cu reprezentanţii CNAIR, iar acum aşteptăm să se finalizeze formalităţile la comisia de urbanism. Ţinând cont de numărul mare de dosare care ajung la această comisie judeţeană, sperăm să rezolvăm până la finele acestui an, iar din primăvara lui 2018 să începem lucrările, care, după estimările noastre, ar trebui să dureze aproximativ două luni”, a declarat pentru „Telegrama” primarul comunei Gorgota, Ionuţ Dumitru.

Discuţii privind amenajarea unor giratorii pe DN1, în Prahova, sunt de cel puţin patru ani, CNAIR, fosta CNADNR, vizând în special aşa-zisele „puncte negre”, adică intersecţiile unde în mod frecvent au loc accidente rutiere cu un număr mare de victime. La un moment dat a existat chiar un proiect amplu, care propunea patru giratorii, la Bărcăneşti, Băneşti, Comarnic şi Sinaia, plus o propunere pentru un altul, la Floreşti, toate gândite să taie din elanul vitezomanilor şi să uşureze accesul în Drumul Naţional 1 pentru şoferii care vin de pe drumuri secundare, însă toate aceste propuneri au suferit amânări peste amânări, fiind invocată lipsa de fonduri. În cele mai multe cazuri, în toţi aceşti ani, aşa cum se întâmplă şi acum la Gorgota, sensurile giratorii care au fost amenajate pe drumurile naţionale din judeţ nu au fost realizate şi plătite de către CNAIR, administratorul şoselelor, ci de către primării, interesate să faciliteze accesul localnicilor şi să reducă numărul de accidente grave care se petreceau pe raza localităţilor.

- Reclamă -

Totuşi, şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pregăteşte un proiect amplu vizând „redesenarea” DN1, în zona de nord a Ploieştiului, unde intrarea în giratoriul din zona Metro pentru maşinile care vin dinspre Valea Prahovei va fi desfiinţată, relaţia de stânga urmând să fie asigurată printr-un nou giratoriu care va fi amenajat la câteva zeci de metri distanţă, în dreptul benzinăriei Lukoil.

Sursa: www.telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Iacătă … suntem in Iunie 2021 si nu s-a făcut Nimic !!!

    Mai Mult – CNAIR a tot înâlțat DN1 prin covoare asfaltice succesive, nu s-a refăcut acostamentul, mai ales in Potigrafu , si sistem de evacuare a apelor pluviale nu mai exista , asa ca noi, locuitorii de pe marginea drumului (DN1 , la Potigrafu) suntem inundati la o ploaie torentiala ….
    De asemenea, benzile de repliere in trafic, au fost micșorate … nu mai incape un autoturism pe o bandă !!! 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut