fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

UPDATE. Drama ploieșteanului care a fost voluntar la un centru de carantină. Va dormi sub cerul liber, după ce s-a vindecat de COVID-19

Citește Și

- Reclamă -

UPDATE. Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, ne-a informat că a fost găsită o soluție pentru ca ploieșteanul să nu fie nevoit să doarmă sub cerul liber. Acesta va fi găzduit la un centru de carantină din Câmpina.

ȘTIREA INIȚIALĂ. După ce a impresionat o țară întreagă, a ajuns să doarmă sub cerul liber. Ciprian, în vârstă de 44 de ani, s-a oferit voluntar la centrul de carantină din Bușteni, dar la noapte va dormi sub cerul liber, dacă autoritățile nu vor găsi o soluție pentru acesta.

- Reclamă -

Ciprian a trăit în Anglia, unde lucra ca ajutor de bucătar la un restaurant chinezesc. Și-ar fi dorit să ajungă îngrijitor la un azil de bătrâni, dar faptul că nu cunoaște limba engleză a fost o barieră de netrecut pentru el. Poate că ar fi reușit în cele din urmă să-și găsească jobul visat, dar criza virusului chinezesc l-a împins către casă. Citiți aici povestea lui Ciprian.

Ajuns în România, mama și frații săi din Ploiești n-au vrut să-l primească acasă, spunându-i că nu vor să-i îmbolnăvească. Așa a ajuns într-un centru de carantină, la Bușteni, iar după ce a terminat perioada de izolare le-a cerut autorităților să-l lase să rămână acolo, ca voluntar, cerând în schimb doar un pat pe care să doarmă și mâncare.

Numai că Ciprian s-a îmbolnăvit de COVID-19 și a ajuns la spital. În urmă cu trei zile a fost externat, după ce trei teste consecutive au arătat că s-a vindecat. De atunci, însă, a rămas pe străzi.

- Reclamă -

Ciprian spune că în ultimele nopți a dormit la un prieten, dar nici acesta nu mai poate să îl țină, așa că nu mai are unde să se ducă. Familia în continuare nu îl primește. A discutat cu subprefectul George Brezoi, dar spune că acesta i-a zis că este plecat din țară și să găsească o soluție până luni când se întoarce și va încerca să-l ajute. Dar până atunci Ciprian trebuie să înfrunte două nopți sub cerul liber.

Se va duce să doarmă pe o bancă la Sala Sporturilor, dar îi este teamă că Poliția îl va lua și-l va duce la adăpostul de noapte, unde se teme de ceilalți oameni care dorm acolo.

Ciprian vrea să muncească, nu cere adăpost pe gratis. Spune că ar accepta să se ducă voluntar la orice centru de carantină, fie și din alt județ, numai să nu fie nevoit să doarmă pe o bancă din parc.

Ziarul Incomod va lua legătura cu autoritățile și va aduce problema lui Ciprian în atenția acestora, în speranța că cineva îl va ajuta.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut