fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Drum judeţean reabilitat în timp record, de „ruşinea” NATO

Citește Și

- Reclamă -

dj cincu - Ziarul INCOMODAni la rând, vieţile pierdute pe un drum judeţean plin de pericole nu au convins Consiliul Judeţean Braşov să dea banii necesari pentru repararea şoselei din Cincu. Acum însă, acelaşi drum va fi refăcut, în timp record, după ce instituţia a decis să aloce, în regim de urgenţă, peste 100.000 de lei. Iată şi motivul: pe acolo vor trece, în curând, blindatele şi vehiculele de mare tonaj ale trupelor NATO, care vor participa la un exerciţiu militar de amploare. Iar autorităţile se tem, probabil, ca o problemă locală să nu se transforme într-o ruşine naţională, în cazul unui accident.

Drumul Judeţean 105 a fost reabilitat ultima oară acum aproape şapte ani. De atunci, şoseaua deja îngustă şi prost semnalizată – s-a transformat într-un pericol tot mai mare pentru şoferi

- Reclamă -

Şoferii care trec frecvent pe aici au învăţat să evite porţiunile primejdioase. Ceilalţi – îşi riscă viaţa.

Poliţiştii au atras atenţia încă din 2009 Consiliului Judeţean Braşov că drumul e un adevărat pericol public. Instituţia, care are şoseaua în administrare, a reacţionat abia acum.

Claudiu Coman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov: „În luna mai o să vină pentru manevre militare trupe NATO, deci care ajung până în Cincu, până la baza militară Cincu. Şi am luat în analiză situaţia unui pod peste care trebuie să treacă şi, sigur, situaţia generală a drumului”.

- Reclamă -

CJ Braşov a alocat în regim de urgenţă 113.000 de lei pentru reabilitarea drumului. Exerciţiul militar internaţional din poligonul de la Cincu are loc în perioada 15 – 30 mai, ceea ce înseamnă că lucrările trebuie finalizate în cel mult 10 zile.

Sursa: www.digi24.ro

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut