fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Drumul de la pasiune la afacere, în pași de horă. BRÂU MUNTENESC, școala din Ploiești care a atras bani europeni pentru a promova tradiția românească

Citește Și

- Reclamă -

A fost, întâi, cel care întorcea privirile tuturor pentru că, abia adolescent, rupea ringul de dans la toate petrecerile, de câte ori se auzeau melodii populare românești. A ajuns, apoi, să-i învețe și pe alții – prieteni, rude, cunoscuți – cum să se bucure la fiecare pas de ritmurile tradiționale, atât de frumoase. Și astfel și-a descoperit înclinația de pedagog. A urmat cursul firesc, intrând într-un ansamblu, iar de aici toate au mers… ață. Și asta pentru că au fost alimentate de o pasiune care l-a ajutat să treacă peste obstacolele și piedicile de care te lovești, inevitabil, pe orice drum apuci, mai ales când ai succes.

Astăzi, la numai 21 de ani, Vlad Gabriel Ivan (foto dreapta) este dansator, instructor și, de puțină vreme, antreprenor. Pentru că, în momentul în care s-a ivit ocazia, nu a ezitat să-și transforme pasiunea în mugurele unei afaceri prin care vrea să reînvie, mai ales în rândul tinerilor, bucuria de a asculta și a dansa românește.

- Reclamă -

Așa a luat naștere BRÂU MUNTENESC, cea mai nouă școală de dansuri din Ploiești și una dintre puținele în care se predau numai dansuri populare românești. Proiectul lui Vlad a câștigat finanțare europeană și, astfel, lucrurile s-au pus în mișcare.

Zilele trecute, tânărul ploieștean a semnat contractul de finanțare, iar acum își așteaptă, deja, cursanții, la prima ședință pe care a programat-o pentru această seară, de la ora 19.00. Îi va întâmpina alături de Andreea Georgiana Vulpe, partenera sa de dans și, acum, și sprijinul său de nădejde în afaceri, pentru că, împreună cu familia, i-a fost foarte aproape în toată această perioadă în care Vlad a făcut primii pași în antreprenoriat.

Pentru vârsta lui, ceea ce a realizat,  până acum, este deja peste ceea ce mulți alții, unii chiar mai trecuți prin viață, abia visează. La Vlad a fost o combinație reușită de talent, dăruire și curaj. Poate și puțin noroc. Cert este că pornește pe un drum frumos, la care visează de ani buni. Și este încântat să le împărtășească și altora, într-un interviu acordat pentru Telegrama,  din experiența de până acum, pentru că și-ar dori să audă cât mai rar de talente irosite, bani neutilizați și proiecte ucise în fașă când știe că, în jurul său, sunt atâtea idei bune care se pot transforma în afaceri de succes pentru generația lui și nu numai.

- Reclamă -

Reporter: Cum ți-a venit ideea deschiderii unei astfel de afaceri?

Vlad Ivan: În iulie anul trecut am aflat de la un prieten despre o firmă care organizează cursuri de antreprenoriat urmate de depunerea de proiecte cu finanțare europeană. Prima reacție a fost una reticentă, în spiritul mentalității ”nu ai acces dacă n-ai «sprijin»”, dar m-am decis rapid să încerc. Bineînțeles, prima idee de afacere care mi-a venit în minte a fost legată de pasiunea mea, dansurile populare: și să le dansez, dar mai ales să le predau. Nu este tocmai ușor să faci un proiect, dar nu este nici imposibil. Trebuie să ai determinarea de a începe ceva și apoi hotărârea și puterea de-a face acel ”ceva” cât mai bine cu putință.

Rep.: Cum te-ai decis să și pui în practică această idee?

V. I.: Când îți dorești cu intensitate să desfășori o anumită activitate o ”vezi” pur și simplu. Încă de la 15 ani, de când am început să practic dansurile populare, îmi doream ca repetițiile să fie făcute mai aplicat, mai tehnic, cu mai multă seriozitate. Toți îmi spuneau că trebuie să mă pliez pe stilul celui care stătea în față și că ”vei face cum vrei tu când vei avea școala ta”, oarecum peiorativ, adică părea un viitor mult prea neclar să fie o alternativă serioasă. Am făcut toate calculele posibile, chiar am încercat să închiriez cu ora o sală de dansuri, dar când nu ai fondurile necesare e aproape imposibil să continui. Ca atare, m-am axat pe voluntariat. Am făcut doi ani naveta la Cioceni, județul Prahova, unde preotul din comună a înființat o echipă de dansuri numită “Floarea Câmpului”, iar Primăria a sponsorizat-o cu un rând de costume populare. Am fost o perioadă, tot ca voluntar, la un grup de copii din comuna Filipeștii de Pădure, județul Prahova, singura răsplată fiind interesul pe care l-am descoperit şi l-am cultivat în aceşti copii. Deci ideea de școală de dansuri populare exista în stare latentă, a găsit oportunitatea de a ieși la suprafață prin acest proiect finanțat din fonduri europene. Da, este o oportunitate, fără acest proiect probabil că aș fi tânjit toată viața să-mi îndeplinesc cel mai mare vis sau, după ce m-aș fi angajat, aș fi încercat cu resurse proprii să pun pe picioare o astfel de școală.

- Reclamă -

Rep.:  A fost dificil să ”străpungi” hățișul birocrației accesării de fonduri europene?

V. I.: Pe 5 decembrie anul trecut am fost anunțat că proiectul este eligibil. De atunci au trecut șase luni și jumătate, abia luni am semnat contractul de subvenție. A fost mult mai grea așteptarea (pentru că nu i-am priceput rostul, chiar dacă știu ce este acela un calendar de evenimente) decât realizarea proiectului. Sunt convins că există o explicație, dar lucrurile nu sunt gândite logic: ne-au pus să înființăm firmele în aprilie-mai, inclusiv cu punct de lucru, dar primele plăți vor fi decontate în august. Până atunci toate cheltuielile vor fi suportate din fonduri proprii. Vreau să spun că banii primiți prin proiect sunt foarte bine-veniți, chiar vitali, însă cu un minim efort din partea cui a gândit calendarul lucrurile s-ar fi putut succeda mai eficient.

Rep.:  Acum, că lucrurile încep să intre pe făgașul normal, cui te adresezi prin acest proiect?

V. I.: Oricărei persoane dornice să ştie câteva dansuri de bază la orice petrecere: horă, sârbă, brâu, geampara, braşoveancă etc., viitorilor miri care nu ştiu să danseze, dar care se pregătesc pentru evenimentul vieţii lor și trebuie să se prezinte bine, persoanelor care pur și simplu vor să se menţină în formă sau care vor să facă performanță în domeniu etc. Cursanţii nu vor fi selectaţi pe criterii de sex, vârstă, venituri, religie sau altele. Practic, oricine se poate înscrie la cursurile Scolii de dansuri populare „Brâu Muntenesc”.

Rep.:  Ce anume îți dă speranțe că este o afacere care va „merge”?

V. I.: Experienţa acumulată. O să-mi spuneți că avem doar 20-21 de ani împliniți. Andreea 20, eu 21. Așa este, însă amândoi am activat şi încă activăm ca dansatori în diverse ansambluri de dansuri populare.

Vom exploata la maximum atuurile şi oportunităţile, în sensul că vor fi utilizate toate resursele de care dispunem (pasiune, entuziasm, experienţă) sau pe care putem să le atragem (relaţii în domeniu adică exemple de urmat, alte proiecte cu finanţare nerambursabilă) pentru dezvoltarea afacerii. În acelaşi timp, vom avea o atitudine proactivă, încercând să anticipăm oportunităţile, dar şi riscurile. Flexibilitatea în afaceri, esenţială pentru adaptarea la cerinţele pieţei, ne va ajuta să transformăm punctele slabe în puncte forte sau măcar să le atenuăm impactul. Cu o experiență de 6 ani în practicarea dansurilor populare, participarea la numeroase colocvii tematice și atestatul ca instructor în acest domeniu, consider că pot susține profesional desfășurarea acestei activități. Participarea constantă la colocvii, în ultimii trei-patru ani, desfășurate în principal la Bușteni (bianual) și la Cluj (anual), mi-au creat premisele întâlnirii cu cei mai buni instructori de dansuri populare din țară, oameni de la care am ce să învăț, oameni pe care-i admir pentru activitatea de-o viață dedicată acestui domeniu minunat: tradițiile noastre. Credem că este esențial să ții legătura cu factorii care practică aceeași activitate, schimburile de experiență sunt necesare (și minunate), ștafeta trebuie dată mai departe.

Rep.:   Concret, la ce trebuie să se aștepte cursanții care trec pragul școlii de dansuri populare „Brâu Muntenesc”?

V. I.: Ne dorim crearea unui mediu în care oamenii să se regăsească, să-și redescopere rădăcinile și să-și canalizeze energiile pozitive. Mai mult, îi vom învăța să asculte muzica populară, s-o înțeleagă, s-o iubească, acesta fiind un izvor genial de înțelepciune și bun-simț, ce ne definește ca popor. De aceea nu trebuie lăsată să se piardă în detrimentul altor specii de o valoare îndoielnică. Rolul principal al acestei școli de dansuri populare este acela de a transmite și promova dansurile din regiunea Muntenia, pentru a nu se pierde un filon atât de frumos al tradițiilor noastre. În plus, vor fi aduse în atenția cursanților obiceiurile, portul popular, sărbătorile specifice, contribuind astfel la perpetuarea și dezvoltarea tezaurului de care dispunem, dar care nu este valorificat suficient. Pentru asta, am închiriat spațiul necesar, adică, sala, biroul și vestiarul și am conceput strategia de Promovare.

Rep.:   Iar promovarea este o parte importantă a oricărei afaceri, cu atât mai mult în cazul în care afacerea este una care se află la început. Cum te-ai gândit să faci oferta ta cunoscută?

V. I.: Pagina web (www.braumuntenesc.com) şi profilul de pe rețelele de socializare vor fi principalele canale de promovare. Dar credem și în puterea comunicării directe, faţă în faţă, așa că ne vom strădui să facem și acest lucru cât mai mult posibil. ” Fă ce-ți place, și fă-o bine!”, acesta este moto-ul nostru. Cu siguranță vom găsi inspirația pentru fiecare provocare pentru a pune pe picioare această afacere. Sunt multe posibilități, totul este să ai un strop de imaginație. Scopul nostru este, pe scurt, să auziți de noi la tot pasul, pentru că promovarea școlii de dansuri populare de dansuri „Brâu Muntenesc” este strâns legată de scopul ei, promovarea tradițiilor românești. Iar acest lucru ne motivează să căutăm, în permanență, soluții și canale prin care să ne facem cunoscuți. Știm că o școală de dansuri moderne ar fi ”prins” mult mai repede, însă nouă ne plac dansurile populare… Și avem convingerea că și altora, tocmai lor ne adresăm.

În acest moment, ne prezentăm oferta în special în mediul on-line, pe pagina web www.braumuntenesc.com și pe pagina de Facebook Brâu Muntenesc. Trebuie să spunem că, și la acest capitol, am avut parte de un ajutor important, de la colegii din ansamblurile ”Doina Prahovei” şi ”Floarea Câmpului”, care au fost alături de noi la realizarea clipului nostru de prezentare.

Rep.: Ce mesaj le transmiți potențialilor tăi cursanți?

V. I.: Îi îndemn pe toți, copii sau adulţi, să-şi descopere o pasiune cu care să înlocuiască calculatorul. Calculatorul este indispensabil în viaţa oricăruia dintre noi, dar nu trebuie să ne devoreze timpul şi să ne priveze de interacţiunea reală cu ceilalţi oameni.

Un alt îndemn : ÎNDRĂZNIȚI SĂ VĂ VEDEȚI ACOLO VĂ DORIȚI SĂ AJUNGEȚI! Nu este atât de greu, însă determinarea și implicarea sunt esențiale. Oricum, SE POATE!

Sursa: www.telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut