fbpx
luni, martie 4, 2024
spot_img

Echipa feminină de baby-baschet CSS-CSM Ploiești, vicecampioană națională la Mangalia!

spot_img

Citește Și

- Reclamă -

Fetele de la CSS-CSM Ploiești, antrenate de Loredana Munteanu, au obținut o performanță remarcabilă la Mangalia, în cadrul Ligii Naționale de baby-baschet. La chiar primul an în această formulă, sportivele clubului ploieștean au devenit vicecampioane naționale, la capătul unui parcurs de excepție pe toată durată celor șase zile ale întrecerii.

Cele mai mici baschetbaliste ale oraşului nostru au avut o comportare la superlativ, până în acest moment, la malul Mării, dovedind, prin evoluţiile şi rezultatele obţinute, că pot reprezenta o generaţie de succes, în perspectiva participării, în doar câţiva ani, în competiţiile rezervate junioarelor. Fetele Loredanei Munteanu au încheiat grupa preliminară cu un bilanţi de două victorii, 39-15, cu Valbon Arad, şi, respectiv, 47-2, cu BC Sirius Tg. Mureş, şi o înfrângere, 9-16, împotriva CS Olimpia 1 Bucureşti, obţinând, astfel, dreptul de a evolua într-una dintre cele patru serii pentru locurile 1-16.

- Reclamă -

Victorii pe linie în optimi!

Ambiţionate de rezultatele foarte bune din runda inaugurală, micuţele ploieştence au prins viteză în „optimi”, acolo unde au bifat succese pe bandă rulantă, unul dintre acestea fiind consemnat … la 0! Fetele au câştigat cu 20-11 în faţa celor de la ACS Sepsi Sf. Gheorghe, cu 12-0 împotriva CSS Bega Timişoara şi, nu în ultimul rând, cu 26-10 confruntarea cu o altă echipă din Tg. Mureş, şi anume ACS Gladius. Drept urmare, CSS-CSM Ploieşti a încheiat pe prima poziţie şi, în sferturi, avea să evolueze împotriva unei formaţii din Rm. Vâlcea, ocupanta locului 2 în grupa alăturată.

Calificare en-fanfare în ultimul act

- Reclamă -

Vineri dimineaţă, pe o vreme înscorită şi în prezenţa a peste 50 de spectatori ploieşteni – părinţi, rude şi prieteni, elevele Loredanei Munteanu au făcut instrucţie cu BC Niţulescu Pedagogic Rm. Vâlcea, de care au trecut în mare viteză, cu 30-8. A fost una dintre cele mai clare victorii obţinute de echipa ploieşteană la acest turneu şi, totodată, cea care i-a deschis larg porţile pentru semifinale, acolo unde micuțele baschetbaliste au trecut cu 31-24 de o mai veche cunoștință, ACS Sepsi Sf. Gheorghe.

În marea finală, fetele noastre au făcut un joc bun în fața Olimpiei București, încheiat, însă, cu victoria adversarelor, scor 32-18. De altfel, formația bucureșteană a fost singura de la acest turneu care a câștigat în fața fetelor Loredanei Munteanu, care au încheiat întrecerea cu un bilanț de 7 victorii și 2 înfrângeri.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
spot_img

Ultimele Știri

Angajații din Loteria Română vor protesta la Ministerul Finanțelor, reclamând scăderea cu peste 10% a veniturilor

Angajații din Loteria Română vor organiza în această săptămână mai multe acțiuni de protest în fața Ministerului Finanțelor, reclamând...
spot_img
Sari la conținut