premiere elevi cnilc ploiesti robotică
Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, și administratorul public al municipiului, Simona Albu, i-au premiat vineri pe elevii ploieşeni câștigători în cadrul Campionatului Mondial de Robotică, desfăşurat în Houston, Texas – Statele Unite ale Americii, în perioada 20-23 aprilie 2022.

“Conducerea municipalității ploieștene i-a felicitat atât pe tineri, cât și pe doamna profesor Daniela Lica, director al Centrului Județean de Excelență Prahova și mentor al echipei de robotică ploieștene, pentru rezultatul remarcabil obținut în cadrul competiției amintite, respectiv câștigarea Premiului Special al Juriului «Blast of Energy»”, a anunţat Primăria Ploieşti, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Echipa de robotică a Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”, InfoO1 Robotics, a fost susținută permanent de către administrația publică ploieșteană, în contextul etapelor acestui campionat, derulate la nivel național și internațional.

“Cu prilejul întâlnirii, care a avut loc astăzi la sediul Primăriei Ploiești, elevilor și profesorilor coordonatori le-au fost oferite diplome și premii în bani, însoțite de toată aprecierea noastră, primarul Andrei Liviu Volosevici precizând că tinerii ploieșteni sunt adevărații ambasadori în lume ai Ploieștiului și ai României”, a mai transmis Primăria, amintind că premiul câștigat de elevii ploieșteni în cadrul Campionatului Mondial de Robotică din Houston, aprilie 2022, demonstrează talentul de excepție al echipei InfoO1 Robotics, având în vedere că, în cadrul competiției amintite au participat 15 țări, respectiv au concurat 7000 de echipe de robotică dintre care 160 au fost finaliste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here