fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

El este, probabil, cel mai șpăgar polițist din Prahova! FOTO

Citește Și

- Reclamă -

Valentin Adrian Costin, agent de poliție în cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, sub acuzația de luare de mită. Deși nu are mai mult de 30 de ani, deci cel mult zece ani de vechime în Poliție, Valentin a reușit să bată recordul la luat de șpagă de la șoferii prinși băuți la volan sau de la cei care au călcat mai tare pedala de accelerație.

Valentin pare genul de polițist care nu coboară din pat dimineața fără 500 de euro, dovadă în acest sens stau probele aduse de procurori și de ofițerii DGA Prahova. Așa cum reiese din rechizitoriu, polițistul avea un tarif de la care nu se abătea pentru a “rezolva” dosarele șoferilor aflați în necaz. În urma anchetei declanșată la începutul acestui an, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a fostului polițist, care a demisionat din cadrul IJP Prahova în data de 1 ianuarie 2016. Acesta este judecat în stare de libertate, sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de luare de mită, înşelăciune în formă continuată (4 acte materiale), delapidare (32 de acte materiale), fals intelectual, două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale (3, respectiv 4 acte materiale) şi abuz în serviciu în formă continuată (26 de acte materiale).

- Reclamă -

Conform rechizitoriului, la data de 04.06.2015, Adrian Costin Valentin (C.A.V.) a pretins și primit de la martorul denunţător N.F., cu titlu de împrumut, sumele de 600 lei şi 150 euro în scopul de a-i restitui permisul de conducere reţinut anterior ca urmare a faptului că acesta condusese pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat. Ulterior, în data de 17.06.2015, printr-un mesaj SMS, poliţistul i-a mai pretins denunţătorului suma de 500 de euro, pe care însă acesta nu i-a remis-o. Pentru a-i asigura lui N.F. dreptul de a conduce, C.A.V. a menţionat în fals în documentele întocmite cu ocazia depistării în trafic faptul că acesta nu a avut asupra sa permisul de conducere. Inculpatul nu i-a mai restituit părţii vătămate sumele de bani primite. În cursul lunii august 2015, în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei mun. Ploieşti-Biroul Rutier, C.A.V. a primit, cu titlu de împrumut, de la martorul G.M.M., suma de 2.000 lei, inducându-l în eroare cu privire la faptul că dosarul penal în care acesta era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, se afla în instrumentarea sa şi că poate determina soluţionarea dosarului într-un mod favorabil acestuia. Inculpatul nu i-a mai restituit părţii vătămate sumele de bani primite.

La data de 28.07.2015, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice sub influenta băuturilor alcoolice de către M.M., C.A.V. l-a indus în eroare cu privire la faptul că are atribuţii în soluţionarea dosarului penal și în procedurile privind restituirea permisului de conducere. Ca urmare, poliţistul i-a solicitat şi a primit de la acesta, cu titlu de împrumut, în trei rânduri, suma totală de 800 lei. De asemenea, în cursul lunii august 2015, inculpatul a primit de la M.M. suma de 1.500 lei necesară achitării analizelor toxicologice la sânge, sumă pe care nu a folosit-o în scopul cu care a fost primită, ci şi-a însuşit-o. În perioada martie-iunie 2015, C.A.V., în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a constatat încălcări ale regulilor de circulaţie, a aplicat sancţiunile aferente şi a încasat de la contravenienţi sumele de bani cu titlu de amendă pe loc, pe bază de chitanţă, sume pe care şi le-a însuşit. Pentru a ascunde acest fapt, inculpatul a plăsmuit pe trei dintre chitanţele emise, exemplarul 2, semnătura persoanei desemnate la nivelul Biroului Rutier să preia sumele de bani, atestând astfel în fals că sumele au fost predate. Inculpatul, în perioada martie-mai 2015, a omis, cu intenţie, să menţioneze pe exemplarele 1 şi 3 ale unui număr de 4 procese verbale întocmite, că amenda aplicată a fost achitată de contravenient pe loc, pe bază de chitanţă, atestând astfel în fals că amenzile nu au fost achitate. De asemenea, în perioada martie-iunie 2015, cu intenţie, C.A.V. nu a predat spre implementare un număr de 26 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care a aplicat şi puncte de penalizare care astfel nu au fost implementate în baza de date. Inculpatul C.A.V. a mai fost cercetat anterior în mai multe cauze de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti ce au avut ca obiect fapte similare celor pentru care este cercetat în prezent.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Se surpă Slănicul. O alunecare de teren pune în pericol blocurile din zona centrală

Situație alermantă în Slănic. În această dimineață, o alunecare de teren a afectat drumul județean DJ 102, chiar în...
Sari la conținut