fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

ELENA UDREA, la DNA. Marius Striblea: CONFRUNTĂRILE au DEMONTAT în întregime acuzaţiile procurorilor

Citește Și

- Reclamă -

marius striblea 25999700 - Ziarul INCOMODELENA UDREA a fost confruntată, joi, timp de aproape 7 ore, cu denunţătorii săi. La finalul confruntărilor, avocatul Marius Striblea a declarat că acestea „au demontat în întregime acuzaţiile procurorilor”.

„S-a demonstrat că tot ce s-a adus în spaţiul public sunt doar impresii, sunt doar păreri, doar artificii ale unora care sunt acuzaţi în dosar”, a declarat Marius Striblea. Acesta a relatat că în cadrul confruntării dintre Elena Udrea şi Gheorghe Nastasia, acesta din urmă nu a putut preciza măcar aproximativ intervalul orar în care Adrian Gărdean i-ar fi dat geanta cu banii pentru Udrea, nici cum arăta geanta, nici dacă avea bani în ea deoarece nu a deschis-o. „Asta este acuzaţia de luare de mită . Singura concluzie este că domnul Nastasia ştia de 900.000 de euro doar de la domnul Gărdean. Mă mir că Gărdean nu i-a spus că are o focoasă nucleară”, a spus avocatul.

- Reclamă -

Potrivit acestuia, şi declaraţiile lui Gărdean o exonerează pe clienta sa de acuzaţii. „Domnul Gărdean a spus explicit că geanta nu era adresată doamnei Udrea, ci domnului Nastasia şi că nu a avut habar că a ajuns la doamna Udrea”, a relatat Marius Striblea.

În ce priveşte confruntarea cu Ana Maria Topoliceanu, Striblea a spus că întâlnirea clientei sale cu fosta prietenă a fost una „decentă”. „Doamna Topoliceanu a infirmat teza că la Predeal s-ar fi plătit din banii domnului Tudor Breazu, bani care ar fi fost obţinuţi din lucruri ilicite şi aproape şi-a adus aminte că a doua zi doamna Udrea i-a plătit domnului Breazu suma respectivă. Breazu a plătit cu cardul, iar a doua zi doamna Udrea i-a restituit banii cash”, a precizat Striblea.

Despre confruntarea cu Ştefan Lungu, Striblea a precizat că acesta a admis că Udrea nu ştia despre plăţi făcute de el către PDL. „Doamna Udrea nu i-a cerut niciodată să facă plăţi pentru ea şi pentru PDL”, a spus avocatul

- Reclamă -

Acesta a spus că seria confruntărilor a fost una destul de obositoare durând patru ore şi în timpul cărora s-au adresat sute de întrebări, inclusiv dn partea procurorilor şi a avocaţilor acuzatorilor lui Udrea.

Vasile Pleşa, avocatul lui Gheorghe Nastasia, a declarat, la rândul său, că Nastasia şi-a menţinut poziţia alături de ceilalţi: „În sensul că geanta a fost predată la cabinetul ministrului. Elena Udrea şi-a menţinut aceeaşi poziţie, de a nu recunoaşte”.

„Tot dialogul a fost civilizat, dna Udrea a avut o atitudine absolut corectă şi elegantă. (…) Fiecare şi-a menţinut poziţia din declaraţiile anterioare. S-a răspuns la toate întrebările care au legătură cu cauza. Au fost întrebări legate de geantă, cât era de mare, ce culoare.. (…) Elena Udrea nu a avut o reacţie nici de surprindere, nici de mirare şi a avut o poziţie demnă şi civilizată”, a spus Pleşa.

Întrebat dacă a recunoscut că a ajuns la ea acea geantă: „Nu, nu”.

- Reclamă -

sursa: rtv.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut