Elevii din Ploiești pot ridica începând de astăzi legitimațiile de transport gratuit.
Acestea pot fi ridicate de la cele două casierii ale TCE, operatorul public de transport în comun din Ploiești, dar și de la trei tonete de bilete din oraș.
Legitimațiile de transport gratuit se eliberează începând de luni, 2 septembrie, în contextul în care școala începe pe 9 septembrie. Abonamentele sunt valabile pe tot parcursul anului școlar.
Pentru obținerea acestora, elevii școlilor din Ploiești trebuie să prezinte:
- carnetul de elev, vizat pentru anul școlar în curs, care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, precum și cartea de identitate, în original, pentru elevii de peste 14 ani, sau a certificatului de naștere în copie, pe suport hârtie sau electronic, pentru elevii sub 14 ani;
- adeverință emisă de unitatea de învățământ pentru anul școlar în curs, în original, precum și cartea de identitate, în original, pentru elevii de peste 14 ani, sau a certificatului de naștere în copie, pe suport hârtie sau electronic, pentru elevii sub 14 ani;
- cardul național de elev, precum și cartea de identitate, în original, pentru elevii de peste 14 ani, sau a certificatului de naștere în copie, pe suport hârtie sau electronic, pentru elevii sub 14 ani.
În primele 30 de zile de la începerea anului școlar, la emiterea autorizației de călătorie poate fi prezentat carnetul de elev vizat pentru anul școlar anterior sau adeverința emisă de unitateă de învățământ pentru anul școlar în curs, pentru eliberarea titlului de călătorie gratuit, potrivit unui anunț făcut anterior de reprezentanții TCE Ploiești.